Roman, Neamț
Căutare site

Municipiul Roman se asociază cu cinci comune din zonă, în vederea accesării de fonduri europene pentru proiecte regionale

Municipiul Roman se asociază cu cinci comune din zonă, în vederea accesării de fonduri europene pentru proiecte regionale

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Roman din data de 30 ianuarie se află un proiect de hotărâre prin care municipiul Roman se va asocia cu cinci comune din zonă, Cordun, Tămășeni, Sagna, Gâdinți și Horia, în vederea accesării de fonduri europene pentru proiecte de care să beneficieze întreaga zonă.

Proiectul de hotărâre care va fi dezbătut de consilierii locali se referă la aprobarea acordului de asociere privind participarea la Zona Urbană Funcțională Roman (ZUFR), în vederea elaborării, implementării și monitorizării Strategiei Integrate de Dezvoltare pentru Zona Urbană Funcțională Roman, acord de asociere încheiat între municipiul Roman și cele cinci comune vecine.

Acordul definește zona urbană funcțională ca zona formată din unul sau mai multe centre urbane cu caracter polarizator, din punct de vedere socio-economic, și localitățile înconjurătoare, între care există cel puțin o relație bazată pe migrație și navetism (datorită proximității), iar constituirea și funcționarea Zonei Urbane Funcționale Roman are ca scop promovarea dezvoltării integrate, accesarea fondurilor naționale și europene, precum și realizarea de proiecte comune în beneficiul comunităților locale, se arată în documentația proiectului de hotărâre.

„În perioada de programare financiară 2021-2027, Uniunea Europeană încurajează și susține asocierea între unitățile administrativ-teritoriale, mai ales în cadrul unor inițiative regionale și locale care au ca scop dezvoltarea durabilă, coeziunea teritorială și accesarea eficientă a fondurilor europene. Zona Urbană Funcțională Roman (ZUFR) reprezintă o asociere între Municipiul Roman și comunele Horia, Gâdinți, Cordun, Sagna și Tămășeni, în scopul promovării unor proiecte comune de dezvoltare a zonei, o platformă de colaborare între unităţile administrativ-teritoriale şi un nucleu de dezvoltare a serviciilor publice, deziderate care necesită colaborare interinstituțională, implicarea actorilor locali și acces la fonduri europene pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre ce va fi discutat de consilierii locali în ședința din 30 ianuarie.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.