Prima paginăRoman

Romanul asistaților social

Dimensiune text

Realitatea arată că ne trebuie mai mulți bani pentru a-i ajuta pe cei care nu-și pot asigura traiul zilnic decât ne putem permite pentru a crește nivelul de trai. Anul acesta, peste 6.000.000 de lei vor fi cheltuiți pentru diverse programe de asistență socială, în condițiile în care în oraș există mai multe organizații care îi ajută pe cei nevoiași de ani de zile.

 

 

Asistența socială scoate milioane de lei din bugetul local. Este vorba despre programele de protecție socială pe care le-a implementat în oraș Primăria municipiului Roman, programe care sunt suportate din bugetul municipiului și care mușcă din fondurile de investiții. Multe dintre programe au fost începute cu fonduri europene sau guvernamentale. Datorită finanțărilor nerambursabile au fost realizate Casa Bunicilor, Casa Copilului și Casa Pâinii. Dar construirea sau reabilitarea unor imobile a fost doar primul pas. Acum, administrația locală trebuie să finanțeze funcționarea acestor centre. Și face acest lucru prin Asociația Roman 2000, coordonată de Radu Vătavu, și prin Direcția de Asistență Socială, coordonată de Sorina Monac.

 

Trei mese cu mai puțin de zece lei

 

La Casa Bunicilor locuiesc 19 bătrâni, cu vârste cuprinse între 60 și 90 de ani. Aceștia primesc trei mese pe zi, asistență medicală și sprijinul unui psiho-pedagog, fără a plăti nimic. Toate cheltuielile sunt suportate din bugetului Romanului, care a transferat către Asociația Roman 2000 suma de 1.100.000 de lei. Din acești bani, până la sfârșitul anului, trebuie asigurate salariile personalului, cheltuielile materiale și hrana pentru cei 19 bărâni de la Casa Bunicilor, pentru cei 130 de beneficiari care primesc câte două mese calde pe zi de la Casa Pâinii și pentru cei 26 de copii care vin, înainte sau după orele de curs, la Casa Copilului. Prin hotărâre de Consiliu Local, norma de hrană pentru locuitorii de la Casa Bunicilor a fost stabilită la 8,3 lei/zi, în timp ce pentru copiii de la Casa Copilului și persoanele care mănâncă la cantina socială – la 7,5 lei/zi. Plata utilităților nu se face din banii Asociației Roman 2000, fiind asigurată direct din bugetul local.

 

Probleme sociale de 6.000.000 de lei

 

asistenta sociala 12042De altfel, în bugetul aprobat de consilierii locali pentru 2013, la capitolul „asigurări și asistență socială” este trecută suma de 6.090.000 lei, cu aproape 1.000.000 de lei mai mult decât suma alocată investițiilor. Cheltuielile de personal trec de 2.000.000 de lei, în timp ce pentru bunuri și servicii au fost alocați 450.000 de lei. Pentru asistența socială – alte servicii decât cele oferite prin Asociația Roman 2000 – s-au repartizat 2.300.000 de lei. Aici intră ajutoarele sociale, ajutoarele de urgență acordate prin dispoziție de primar, tichetele sociale acordate de Paște și de Crăciun și alte forme de asistență socială.

O parte din banii destinați asistenței sociale provine de la Guvern, din cote defalcate. Reprezentanții Primăriei Roman s-au văzut cu toate planurile date peste cap atunci când au văzut că banii veniți de la centru sunt mai puțini decât anul trecut cu aproximativ 50%, în condițiile în care cheltuielile au crescut semnificativ. Astfel că au tăiat din altă parte – adică de la investiții -, pentru a asigura continuitatea activităților sociale. „Cu fondurile pe care le-am primit, ne descurcăm la limită. Sperăm să primim o suplimentare la rectificarea de buget. Din fericire, sunt oameni de bună credință care au făcut și fac donații pentru centre. Spre exemplu, părintele Iosif Dâm, de la Fundația Serafim, ne-a oferit cărucioare și cadre de sprijin pentru bătrânii care se deplasează greu, iar părintele Antal, de la Franciscani, ne oferă câte zece litri de lapte în fiecare săptămână. Am primit donații și de la persoane care ne apreciază activitatea. Așa am primit două biciclete medicinale, dar și mai multe borcane cu dulceață, aduse de un pensionar”, a afirmat Radu Vătavu, director Asociației Roman 2000.

 

Asociațiile și fundațiile, șansa la o viață mai bună

 

Dar asistența socială oferită romașcanilor care au nevoie de sprijin nu se limitează la ceea ce face administrația locală. De mai bine de zece ani, asociații și fundații au grijă de copii, tineri, adulți sau bătrâni aflați în situații de risc, care nu au acces la educație sau care nu-și pot asigura pâinea de fiecare zi. De regulă, cei ajutați de administrația locală nu primesc ajutor și de la organizații, de fiecare dată fiind efectuate anchete sociale riguroase.

Una dintre cele mai cunoscute asociații din Roman este Caritas. Anul trecut, peste 5.000 de persoane din Roman și din zona Romanului au beneficiat de serviciile oferite de Caritas. Directorul Caritas Roman, preotul Cristian Gălățanu, afirmă că nu a centralizat toate cheltuielile anului 2012, dar asociația are peste 30 de angajați, oferă masă și cazare pentru aproximativ 55 de persoane la centrul pentru bătrâni și la centrul maternal și a făcut donații importante mai multor spitale, persoanelor afectate de calamități și altor oameni aflați în impas.

O altă asociație cunoscută romașcanilor este Asociația „Iosefinii lui Murialdo”, de pe strada Moldovei. Anul trecut, centrul de zi al asociației a fost frecventat, în medie, de 60 de copii în fiecare zi. Pe lângă centrul de zi, asociația a deschis, în anul 2010, centrul „Te ascult”, care oferă consultanță juridică și psihologică gratuită și la care apelează, într-un an, sute de persoane. În plus, la Oratoriu (n.r. – proiect de petrecere a timpului liber pentru copii) vin aproximativ 100 de copii. „Cred că, anual, cheltuielile noastre sunt de 30.000 – 35.000 de euro, cu tot cu salarii și utilități, dar fără a pune la socoteală donațiile pe care le primim”, a spus preotul Maximilian Horlescu, directorul Asociației „Iosefinii lui Murialdo”.

O altă organizație care a ajutat mii de persoane de-a lungul timpului este Fundația Pacea. De mai bine de zece ani, Fundația Pacea a implementat proiecte destinate categoriilor defavorizate, în special persoanelor de etnie rromă. Voluntarii fundației au reușit acolo unde administrația locală nu a putut face mare lucru: au alfabetizat persoane adulte, tineri și copii care nu au fost trimiși la școală de părinți atunci când ar fi trebuit. Din donațiile primite, dar și din autofinanțare – fundația are o tipografie, o editură și o fabrică de bolțari -, au fost ajutate sute de familii cu un nivel scăzut de trai și cu mulți copii. Mai mult, tinerii talentați sau care au învățat foarte bine au fost sprijiniți să urmeze o facultate și să-și facă un viitor.

Un alt exemplu de implicare socială este Asociația „Iubire și speranță”, a preotului Mihăiță Popovici. Prin această asociație, preotul Popovici a ajutat și ajută sute de copii care nu au avut șansa unei vieți lipsite de griji. Mai nou înființat, centrul de zi „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, ce funcționează la Școala „Calistrat Hogaș”, oferă o masă caldă copiilor care provin din familii fără posibilități materiale și care învață la școala amintită.

Pe lângă aceste exemple există și alte organizații care oferă, periodic, sprijin celor nevoiași sau îi ajută pe tineri să își urmeze visele, acțiuni ce sunt mediatizate de fiecare dată când au loc.

 

Cifrele sărăciei

 

La începutul lunii martie, zona Roman avea 4.224 de șomeri, aproximativ 1.000 fiind romașcani. În anul 2012, peste 4.000 de persoane au beneficiat de tichete sociale, adică aveau venituri de până în 600 de lei. Tot anul trecut, peste 5.000 de romașcani erau înregistrați ca pensionari cu pensii de până în 400 lei, persoane cu handicap grav și accentuat, șomerii indemnizabili și persoane beneficiare de venit minim garantat.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]

[sam_ad id=”130″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 13
  • Bunic la casa lui 8 ani

    Propunere: intre cei 19 „bunici” internati la Casa Bunicilor sunt persoane care au pensii bunisoare,dar care nu contribuie cu nimic pentru serviciile de care beneficiaza:cazare,masa,medic e.t.c. iar Primaria suporta din banii nostri toate aceste cheltuieli iar ei isi pastreaza pensia in depozit la Banca ori acopera alte cheltuieli personale in folosul lor exclusiv.Oare este corect?Ceva nu este in regula.Ar trebui ca macar cei care au posibilitatea sa contribuie si ei la aceste cheltuieli , pentruca doar criteriul varstei inaintate nu cred ca este de ajuns ca sa beneficiezi de gratuitate,cata vreme nu esti bolnav neputincios cazut la pat,esti lucid,te poti purta pe picioarele tale, te plimbi prin oras si inca iti mai si inchiriezi apartamentul.Consiliul local sau Primaria ar fi bine sa analizeze aceste situatii de la caz la caz si sa ia masuri in consecinta.

  • Geo of the Jungle 8 ani

    Acesta este pretul
    Se scumpeste la alegerile viitoare

    • User 8 ani

      Pretul la ce? Te deranjeaza ca, din banii pe care ii dai tu la stat, sunt ajutati cei fara venituri? Bun venit in socialism. Cred ca l-ai votat in decembrie anul trecut!

  • Bunicul de bunic 8 ani

    Se stie ca asistenta sociala are scopul de a proteja persoanele aflate in dificultate,care nu au posibilitatea de a-si asigura prin mijloace proprii cele necesare traiului,vizand in exclusivitate persoane total neajutorate. Casa Bunicilor din Roman se vrea inscrisa in lista asezamintelor de asistenta sociala functionand dupa asemenea reguli,cu gratuitati pentru toate serviciile ce sunt platite de catre comunitate,adica de catre noi ceilalti romascani,dar in realitate,beneficiarii internati o folosesc ca o pensiune pentru care altii achita nota de plata,ceea ce nu este corect.Inafara de virsta inaintata,care poate fi adaugata la alte criterii de neajutorare,acesti bunici nu sunt supusi altor dificultati:au venituri din pensii,au copii care dupa lege au obligatia sa se ingrijeasca de ei,nu sunt loviti de boli decat cele inerente varstei si atunci care sunt dificultatile care ii recomanda sa fie intretinuti in totalitate de catre Primarie?Ca dupa criteriile stabilite de catre Casa Bunicilor aproape toti romascanii s-ar incadra in categoria celor care ar avea dreptul sa fie intretinuti gratuit.

  • catalin mihalceanu 8 ani

    introducere :
    nu eu am creat selectia naturala. nu dati vina pe mine ! un bivol sau o bivolita slaba si bolnava va ramane mereu in urma. iar leul o va manca. fiind slabi vor muri si nu vor mai da nastere la alti pui. au fost slabi din cauza adn-ului, genelor sau pur si simplu ghinionului. asa este natura ! din acest motiv reuseste sa nu piara ! nu poti ignora natura ! oamenii se tot lauda ca prin judecata pot lupta cu natura. oamenii se bat cu pumnul in piept strigand : noi nu suntem animale ne deosebim de ele.
    cuprins :
    deosebiti-va dar nu pe banii si pe munca mea ! eu vreau sa fiu un animal cu bani ! va urez succes in a devenii oameni socilalisti si inimosi cersetori !
    vai , vai ,vai, mai cataline asa se scrie si se gandeste in postul pastelui ? o sa te bata dumnezeu ! exact acum in aceste saptamani ti-ai gasit sa te certi cu mine si cu saracii mei lasati pe pamant intr-u mantuirea celor bogati??? parca si vad comentariile cum apar…..
    NU DOAMNE ! NU GRESESC CU NIMIC ! ITI RESPECT INTR-U TOTUL DORINTA SI CALEA TRASATA DE TINE ! ADICA , SA DAU CU MANA MEA SI DUPA PUTERILE MELE !
    ori socialismul si primaria din roman nu respecta aceasta regula a TA DOAMNE ! ea fura,ei iau de la bogatii capitalisti cu japca si dau la cei sarmani.aceste entitati socialiste si comuniste hotarasc cat si cand.ori TU DOAMNE ai lasat VORBA sa dau dupa puterea mea.iar TU DOAMNE pedepsesti hotia.
    in romania se fura banii capitalistilor si se dau putorilor socialiste.
    sute de firme mari parasesc romania si europa din cauza taxelor aberante si imense !
    conducerea europeana este un cancer iar romania si tarile periferice au devenit metastaze.
    europa e devenit toata mai comunista si socialista ca oricand. aceeasi boala macina si america.
    asa ca draga primarie nu mai da un cent niciunui cersetor ! fa asta macar de proba ! da banii firmelor private romascane. da banii firmelor private care vor sa vina sa investeasca in roman.
    NU MAI INTRETINETI PUTORILE SOCIALISTE !
    ce inseamna asistat social ? despre ce asistenta este vorba ! ce asistati domnule primar ? ce ajutati in fond ? asistati la ce ? lenea ? socialismul ? pe banii mei ! cat timp o sa mai aveti de unde ,daca firmele private se prabusesc ! doar ele produc totul ! restul toti consuma !
    incheiere :
    NU EXISTA ALTERNATIVA LA SISTEMUL CAPITALIST SI LA COMPETITIA LIBERA ! CRED CA ORICE MASURA DE MIJLOC, ORICE INCERCARE DE A GASI O CALE CALDUTA DE MIJLOC INTRE RISIPA SOCIALISTA SI LACOMIA CAPITALISTA, SUNT DE O NAIVITATE FALIMENTARA. EU AM CURAJUL SA SPUN CA LACOMIA ESTE BUNA! LACOMIA E CREAT CIVILIZATIA! FITI LACOMI ! FITI BOGATI ! LUATI TOTUL DE LA SARACI SI NU LE DATI NIMIC INAPOI ! (citat din MIHAI GIURGEA )
    am avut curajul sa-mi scriu numele si prenumele. voi nu !
    am achitat toate taxele catre primarie si ceva in avans ! singurul din roman care are dati bani primariei in avans.dar ma deranjeaza ca primaria intretine cu ei saracii.lasati saracii pe mana noastra domnule primar.noi stim mai bine cine merita si cine nu.cand le dam noi primim un ,,bogda proste,, cand le dati dumneavoastra ,furand de la noi ,vor crede ca asa este normal.nu este normal sa fi sarac si sa primesti ajutoarea.normal este sa fi bogat si sa nu cersesti !

  • Andrei 8 ani

    Asa este, Romanul e un oras al asistatilor sociali. Sa nu uitam ca si pensionarii sunt asistati sociali, nu-i asa?
    Cate locuri de munca sunt in orasul acesta?
    La ultimul recensamant s-a constatat ca populatia orasului a scazut simtitor si totusi nu sunt locuri de munca, iar angajatorii orasului si ma refer la patroni ce fac? AZI TE ANGAJEAZA MAINE TE DAU AFARA. Avem patronii pe care-i meritam. La stat posturile chipurile ar fi blocate. Totusi nu stie nimeni ce angajari s-au facut la stat, e secret nu?
    Dar ce se intampla cu preturile la utilitati si ma refer la gaz, curent, apa, canal? Aici e monopol nu-i asa? mi-as dori sa ma pot schimba daca nu-mi convine. dar,.,,. Preturile cresc? Preturile cresc?Preturile cresc? Preturile cresc? Locurile de munca descresc? Locurile de munca descresc? Locurile de munca descresc? Locurile de munca descresc?

    • catalin mihalceanu 8 ani

      andrei !? traiesti in tara lui andrei ? daca la stat posturile sunt blocate angajeaza-te la privat. convinge un privat ca poti inlocui oricand orice alt angajat deja ! arata patronului ca poti fi mai performant. cere cu 20 de ron mai putin la salar ! demonstreaza patronului ca poti mai mult decat oricare din angajatii lui.o sa ai succes ! imediat unul mai slab pregatit ca tine va fi scuipat afara.exact ca bivolul mancat de leu. patronul nu se casatoreste cu angajatii.el vrea profit.din profit te plateste , andrei ! nu din baguba ! patronul nu se imprumuta ca sa plateasca salarii ! daca face asta mai bine ar inchide pravalia !

  • mama 8 ani

    Aceleasi persoane cu fuste lungi si multicolore,cat si barbatii cu mustata ,zdraveni si in putere ,roiesc luna de luna si in jurul postei si al blocurilor din vecinatatea acesteia. De la posta iau banii ,iar prin jurul blocurilor asteapta postasii ,iar in asteptare isi mai fac si nevoile . Ma intreb daca cei din conducerea postei stiu cum se face treaba si daca e corect asa.?? Toate ajutoarele date sunt o incurajare la nemunca,la lene si neimplicare la nimic pentru tine.Eu as ajuta pe cineva ,care face toate eforturile ca sa iasa din impas ,dar nu reuseste de unul singur. Oricine trebuie sa mai aiba pe cineva,care la fel sa nu cerseasca!Cersetoria este legalizata!La fel ca si fraudele ,furturile si alte asemenea inginerii de tip romanesc ! Doamne,in ce tara traim!

  • lorelai 8 ani

    Da, total de acord cu ce spune „mama” si ‘bunicul…”, problema este ca toata lumea vede la fel situatia, insa nu se poate face nimic; greseala este si la nivel central, dar la noi … sa „tai” bani de la investitii si sa dai la asistenta … e fara replica si e strigator la cer.
    Dar cum sa nu sprijine domnul primar asistatii, caci acestia sunt ‘baza” pentru el: si la alegeri locale, dar si la cele parlamentare (a propos, d-le primar, cred ca sunteti tare mandru de sustinerea E. Udrea si de”cumpararea” voturilor pentru ea. A meritat efortul, nu ?!!! Stie tot orasul ce ati facut in toamna si „pozati” in nevinovat).
    cat priveste pe Catalin Mihalceanu, mai invatati limba romana, e rusinos sa scrii „intr-u” si „baguba” …

    • User 8 ani

      Si in ce ai fi vrut tu sa investeasca? Ca e usor de zis. Vrei sa ridice primaria o fabrica? Sau ce mai exact?
      Tie ti-e ciuda ca esti putin peste limita de venit, sau care e problema ta?
      Cat priveste pe doamna Udrea… cine a votat-o sa se duca la ea la usa, sa ii ceara investitii.
      Si inca ceva…asta a fost propunerea USL-ului, nu a PDLului.

    • catalin mihalceanu 8 ani

      nu mai pot sa invat limba romana.merg mai departe in viata asa cum o stiu.nici nu prea mai are importanta.importanta este ideea transmisa. prefer nota 2 la limba romana si 7 la fizica si ma matematica.tu invata perfect limba romana.este preferinta ta.nici macar nu ma scuz.cei care conduc lumea nu stiu limba romana.