HomeSocialEducatie

„Roman-Vodă” are propria televiziune

Postul „MuşatiniiTV” va emite zilnic, online, ştiri din viaţa Colegiului Naţional „Roman-Vodă”.

Joi, 20 martie, a avut loc la Colegiul Naţional „Roman-Vodă” lansarea postului propriu de televiziune, MuşatiniiTV. Emisiunile vor putea fi urmărite online, începând din 21 martie, accesând pagina oficială de facebook a Asociaţiei Muşatinii. „Nu suntem o televiziune comercială, nu ne găsiţi pe cablu, nu avem pretenţia că suntem profesionişti în domeniul televiziunii. «MuşatiniiTV» reprezintă concretizarea unei iniţiative a voluntarilor Asociaţiei de voluntari «Muşatinii» de a face cunoscute lucrurile bune şi frumoase care se petrec în «Roman-Vodă», oamenii deosebiţi pe care îi cunoaştem. Ne propunem să avem o emisiune pe zi, realizată cu mijloace de amatori. Nu dispunem nici pe departe de dotarea tehnică necesară unui studio de televiziune, înregistrările sunt făcute cu camere de amatori, dar suplinim, cred, lipsa mijloacelor tehnice cu mult entuziasm şi cu dăruire. La acest proiect lucrează 15 voluntari muşatini, mulţi dintre ei exprimându-şi deja intenţia de a face din televiziune o meserie. Ne-am bucura dacă, peste ani, ajunşi celebri, îşi vor aminti că debutul l-au avut la «MuşatiniiTV»”, a spus profesorul Ovidiu Albert, coordonatorul Asociaţiei „Muşatinii”.

musatini2Odată cu postul online de televiziune a fost prezentată şi noua faţă a site-ului colegiului. Noua variantă va putea fi accesată la aceeaşi adresă de până acum, www.cnrv.ro. „Această schimbare de interfaţă face parte din strategia de promovare a colegiului nostru. Ne-am dorit să venim în întâmpinarea cerinţelor elevilor, dar şi a celor care nu fac parte din această categorie, dar sunt interesaţi să afle lucruri despre noi. Site-ul are secţiuni speciale destinate elevilor, activităţilor derulate în «Roman-Vodă», dar şi o secţiune specială, destinată foştilor absolvenţi. Îi aşteptăm aici să ne povestească ce au făcut de când au terminat liceul, să ne împărtăşească realizările lor şi, de asemenea, să ştim cum să îi găsim atunci când dorim să îi învităm să ne fie alături şi la evenimente importante, fizic şi nu doar în mediul virtual”, a spus profesoara Mihaela Tanovici.

Comentarii

WORDPRESS: 0