Prima paginăRoman

Rezervor suplimentar pentru apa romaşcanilor

Dimensiune text

Romaşcanii vor avea mai mult timp apă la robinete, chiar şi atunci când va fi vorba de intervenţii majore. Luni au început lucrările la rezervorul R4 din Staţia de repompare 1, din zona autogării. Este un rezervor cu capacitatea de 5.000 de metri cubi, care aparţine municipalităţii, dar care este folosit de ApaServ. „Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în luna iunie, iar până la sfârşitul lunii august sperăm să fie terminată lucrarea. Este vorba despre o investiţie de aproximativ 65.000 de lei, fără TVA, bani care vor fi plătiţi de compania judeţeană ApaServ, operatorul de apă şi canalizare”, a afirmat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu. Autorităţile locale speră ca, odată cu reparaţia rezervorului, să fie mărită capacitatea de captare a apei şi să se asigure o perioadă mult mai lungă de asigurare a apei către populaţie, atunci când au loc intervenţii. Pentru anul viitor, Primăria municipiului Roman doreşte reabilitarea unui alt rezervor din Staţia de repompare 1, în acest sens demarând deja discuţiile cu reprezentanţii companiei ApaServ.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0