Reținut pentru lovire, violență în familie, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice

HomeActualitate

Reținut pentru lovire, violență în familie, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au intervenit duminică, 8 august, pentru aplanarea și luarea măsurilor legale, în urma unui conflict izbucnit într-un bar din Icușești.

Conform IPJ Neamț, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 34 de ani, din Icușești, ar fi exercitat acte de violență asupra fratelui său și a altor două persoane, ce se aflau în locația respectivă. Ulterior, acesta ar fi provocat distrugeri asupra bunurilor din interiorul barului, tulburând ordinea și liniștea publică.

„În baza probatoriului administrat, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violenţe, violență în familie, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Luni, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0