Gătitul nu mai este o activitate care trebuie să îţi mănânce ore din viaţă pentru un rezultat satisfăcător, dimpotrivă. În prezent, nenumărate reţete rapide sunt gata cât ai bate din palme şi transformă gătitul într-o joacă. Totul fără să faci rabat de la ingrediente fresh şi valori nutriţionale bune.
Descoperă mai jos câteva preparate care fac din gătit o joacă de copii:
Salată cu naut
O salată cu naut este foarte uşor de preparat, conţine proteine de origine vegetală, iar dacă o serveşti alături de lipii sau orez vei avea şi o extra sursa de carbohidraţi. Pentru o astfel de salată ai nevoie de legumele preferate, de la roşie şi până la ardei, ceapă, salată verde, castraveţi sau dovlecel, de naut la conservă sau borcan şi de brânză preferată. Poţi opta pentru Tofu, Feta sau telemea. De asemenea, mai poţi adăuga în salată şi măsline pentru extra aroma.
La capitolul dressing, cele mai simple variante sunt cele pe bază de muştar Dijon, suc de lămâie şi ulei de măsline. Le poţi combina pe toate 3 împreună sau poţi opta pentru doar două sau chiar un singur ingredient. Nu uita să adaugi şi condimente după gust, precum sarea, piperul sau pudră de usturoi.
Paste AOP
Una dintre cele mai iubite şi simple reţete de paste, spaghettele AOP cuceresc prin aroma şi simplitate. Pentru o porţie de spaghette AOP ai nevoie de doar 3 ingrediente în afară de paşte şi anume ardei iuţi chili, ulei de măsline şi usturoi. Adaugă în tigaie uleiul de măsline, ardeii tocaţi mărunt şi usturoiul. Rumeneşte până când usturoiul capăta o culoare maronie. Ai grijă să nu caleşti prea mult usturoiul deoarece rişti să obţii un sos amar. Asta e tot ce trebuie să faci pentru a obţine un sos picant, aromat şi gustos. A, şi să adaugi un strop de sare.
Sandwichuri cu mozzarella
Mozzarella este o super opţiune pentru gustări vegetariene. E bogată în proteine, are o textură fină şi se potriveşte de minune cu o mulţime de alimente. Pentru cel mai simplu şi gustos sandwich cu mozarella ai nevoie de doar 3 ingrediente, în afară de celebra brânză: pâine, sos pesto şi roşii. Prăjeşte pâinea şi adăugă un strop de sos pesto peste fiecare felie. Mai apoi, adauga şi câteva felii de roşii iar peste acestea pune felii de mozzarella.
Supă de linte
Lintea este o sursă minunată de carbohidraţi şi proteine, unde mai pui că se găseşte în aproape orice supermarket şi are un preţ accesibil. Pentru o supă de linte ai nevoie de doar câteva ingrediente şi poţi să foloseşti multicookerul dacă îţi doreşti să fie gata mai repede. Lintea, morcovul, ceapă, usturoiul şi uleiul de măsline reprezintă ingredientele de bază pentru această reţetă. Ca să dai supei un gust bogat foloseşte şi condimente precum chimionul sau curry, dar şi un strop de zeamă de lămâie.
Sanwichuri cu hummus
Hummusul se găseşte uşor în supermarketuri sau online, însă îl poţi prepara şi tu acasă la blender dacă îţi doreşti să controlezi cu atenţie ingredientele folosite. Pentru sandwichuri cu hummus nu îţi trebuie prea multe ingrediente. Ai nevoie de pâine, hummus şi legume proaspete sau ardei copt. Tot ce trebuie să faci este să ungi pâinea cu hummus după gust şi să adaugi ardei copt şi/sau legumele preferate, de la roşii şi până la ceapă sau castraveţi.
Tips & tricks ca să găteşti rapid şi confortabil
Ca să găteşti confortabil şi rapid de fiecare dată, e o idee bună să îţi transformi bucătăria într-un spaţiu funcţional şi plăcut:
- Investeşte în aparatele potrivite. Multicooker, air-fryer, maşina de spălat vase, toate îţi pot uşura munca în bucătărie. Alege aparatele adecvate stilului tău de viaţă, în funcţie de ce găteşti şi cât de des găteşti.
- Păstrează ustentilele de bază la îndemână. De la oale şi tigăi şi până la spatulă sau tocător, asigură-te că ai accesoriile de baza mereu la îndemână, astfel încât să găteşti uşor de fiecare dată.
- Decorează spaţiul. O mulţime de accesorii te ajută să dai viaţa spaţiului în care găteşti, de la plante şi până la covoare de bucătărie. Spre exemplu, covoarele de bucătărie sunt potrivite pentru decor, dar şi pentru confortul tău. Poţi să foloseşti covoare de bucătărie indiferent de tipul de pardoseală ales. În afară de covoare de bucătărie, mai sunt o mulţime de accesorii şi decoraţiuni pentru care poţi să optezi. Îndreaptă-te către rame foto, vaze cu flori, căni colorate sau perdele de bucătărie în tonuri pământii.
Încearcă una sau mai multe reţete precum cele de mai sus dacă îţi doreşti să găteşti rapid şi sănătos, fără să faci compromisuri când vine vorba de calitatea ingredientelor sau de gust.
Comentarii