Acestea sunt soluţii propuse de romaşcani pentru construcţia de pe strada C.A.Rosetti. Autorităţile locale au încercat mai multe variante. Romaşcanii pot veni cu idei pentru valorificarea acelei zone.
Luna trecută, reprezentanţii Primăriei Roman au lansat o dezbatere publică pentru a decide ce se va întâmpla cu centrala ciupercă, care, acum, este adăpost pentru câini comunitari şi oameni ai străzii. Doar doi romaşcani s-au adresat autorităţilor locale pentru a propune soluţii pentru utilizarea centralei ciupercă de pe strada C.A. Rosetti. Un cetăţean vede posibilă amenajarea în fosta centrală a unui restaurant cu bucătărie sau o spălătorie auto, în timp ce o altă persoană ar dori ca imobilul să fie transformat în clinică de recuperare medicală.
De-a lungul timpului au fost mai multe proiecte care au vizat acest obiectiv, dar niciunul nu s-a concretizat. În anul 2008, fostul primar al municipiului, Dan Ioan Cărpuşor, a intenţionat să facă acolo o centrală termică pe bază de pelete. În 2009, viziunea asupra clădirii s-a schimbat, iar Primăria municipiului Roman a încheiat un contract cu SC Caroserv Com SRL Piatra Neamţ, pentru realizarea documentaţiei aferente unui proiect al cărui obiect era centrala ciupercă. Autorităţile intenţionau să realizeze o baie publică, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 3,469 milioane de lei, din care 2,842 milioane de lei reprezenta finanţarea nerambursabilă. Durata realizării proiectului a fost estimată la 16 luni. Prin documentaţia tehnico-economică, realizată de SC Caroserv Com SRL, s-a recomandat realizarea unei structuri din beton care să rezolve, în acelaşi timp, rezemarea planşeului existent, cât şi crearea unui spaţiu la etaj de tip sub-pantă, revizuirea şi repararea unor zone cu probleme de structură, demolarea în totalitate a coşului de fum al fostei centrale, refacerea pardoselii, repararea elementelor de rezistenţă, înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie din PVC cu geam termopan, realizarea unor pereţi despărţitori în vederea amenajării spaţiului pentru noua funcţiune a clădirii, precum şi executarea finisajelor interioare şi exterioare. În final, clădirea fostei centrale „ciupercă” ar fi putut asigura accesul a 60-80 de persoane, în cursul a opt ore, zilnic. Baia publică ar fi cuprins cinci cabine de baie prevăzute cu grup sanitar propriu, două săli de duşuri comune, cu câte trei duşuri, separate pentru bărbaţi şi femei, un bazin cu apă, două camere pentru masaj medical şi întreţinere, un cabinet medical, o baie de abur uscat, o baie de abur umed, precum şi un spaţiu de spălătorie dotat cu maşini de spălat rufe şi cu uscătoare.
Acest proiect a fost depus, în 2010, în cadrul domeniului major de intervenţie 3.2 al Programului Operaţional Regional – „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”. Numai că proiectul nu a fost declarat eligibil, din cauză că acest tip de activitate nu era inclus în Ghidul de finanţare.
De atunci, administraţia locală a tot încercat să găsească un potenţial investitor, dar acesta s-a lăsat aşteptat. Până la urmă, în 2012, omul de afaceri Vasile Balcan a preluat centrala în concesiune, cu scopul de realiza acea baie publică, pentru care deja se cheltuiseră banii aferenţi documentaţiei tehnico-economice, în jur de 1.500 de euro.
Investiţia nu a mai fost realizată iar contractul de concesiune a fost reziliat.
Fosta centrală nu prezintă probleme de structură, dar trecerea timpului va lăsa urmări şi pe această construcţie, dacă nu se va lua o decizie în scurt timp. O altă variantă vehiculată pentru zona respectivă ar fi demolarea centralei şi amenajarea unui parc de joacă şi a mai multor locuri de parcare.
Romaşcanii se pot adresa în continuare Primăriei Roman pentru a propune soluţii cu privire la centrala ciupercă, fie folosind adresele de e-mail de pe site-ul instituţiei – www.primariaroman.ro -, fie alegând alte forme de comunicare.
Comentarii
Multe obiective se pot costrui pe amplasamentul actual a centralei „CIUPERCA” , dar eu opinez pentru un centru „SPA” .Ar fi deosebit de bine venit ,dar nu unul la care sa nu avem acces din cauza preturilor.Functionarea centrului ar putea eventual fi subventiona – partial- prin Administratia locala, prin bugetul anual local.[ gen parteneriat public-ptivat ] .Dotat si cu un centru de masaj si supraveghere-minima- medicala prin medicii de familie ce bine ar prinde oaselor noastre „uzate” si bolnave!!.Va doresc succes!.
„Strada Tineretului”, nu C.A. Rosetti.
spatiu de joaca pentru copii in genul celui de la iulius din iasi. Dar trebuie atentie maxima la structura. Ca scenariu mai sf-istic s-ar putea face un aqua-park pe tot perimetrul ala dintre blocuri cu tobogane imense din varful cosului centralei. 🙂
o sala de catarare! asta nu exista in jud neamt; cu preturi accesibile neaparat; sau cu tobogane gonflabile; ce ziceti??