Prima paginăSocialEducatie

Reguli vechi pentru bacalaureatul „nou”

Dimensiune text

Examenele naţionale din anul şcolar 2014 – 2015 se vor susţine după reglementările existente deja. Ministerul Educaţiei a publicat calendarul şi metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat şi a Evaluării Naţionale din 2015, precum şi reglementările pentru admiterea la liceu şi în învăţământul profesional.

Bacalaureatul „de primăvară”, o sesiune suplimentară a examenului de bacalaureat, care ar fi trebuit să vină în ajutorul elevilor care nu se prezintă sau nu sunt destul de pregătiţi la cele două sesiuni de examen de peste an, a rămas la stadiul de propunere, cel puţin pentru anul şcolar 2014 – 2015. Ministerul Educaţiei a făcut publice condiţiile de oganizare şi desfăşurare şi calendarul de desfăşurare pentru examenele naţionale din anul şcolar ce urmează să înceapă şi pentru admiterea în învăţământul liceal şi profesional. Documentele nu aduc noutăţi pentru elevii care intră în ultimul an de liceu sau de gimnaziu, în comparaţie cu modul de desfăşurare a examenelor în anii trecuţi. Bacalaureatul se va susţine, în continuare, în două sesiuni de examen, una la sfârşitul anului şcolar, în perioada iunie – iulie, şi una în august – septembrie.

Condiţiile rămân aceleaşi, cu supraveghere video atât în sala de examen, cât şi în sala în care se multiplică subiectele şi se depozitează lucrările. Înregistrările video se verifică prin sondaj. Elevii vor semna la intrarea în sala de examen un proces verbal prin care declară că au fost încunoştiinţaţi asupra regulilor pe care le au de respectat în timpul examenului şi că ştiu şi măsurile care îi aşteaptă în cazul în care le încalcă.

Elevii de clasa a VIII-a vor susţine, la finele anului şcolar, Evaluarea naţională: pe 22 iunie proba la limba română şi pe 24 iunie la matematică. Rezultatele se afişează pe 26 iunie. Și aceste probe vor fi susţinute în săli dotate cu sisteme de supraveghere video. La fel ca şi la admiterea la liceu din 2014, 25% din ponderea mediei de admitere va fi dată de media de absolvire a gimnaziului, iar media obţinută la Evaluarea naţională va reprezenta 75% din media luată în calcul la admiterea la liceu. Repartizarea la liceu se va face, de asemenea, computerizat, fiind programată pe 14 iulie 2015.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0