Odată cu creșterea taxelor pe anul 2018 pentru parcările de reședință, concesionarii vor trebuie să semneze noile acte adiționale care includ și modificarea de preț. Pentru anul în curs, impozitele au fost majorate cu 20%, iar această rectificare cuprinde inclusiv taxele pentru locurile de parcare dintre blocuri. Astfel, cei care până acum au avut de achitat 100 de lei pentru locul de parcare vor plăti, anul acesta, suma de 120 de lei, însă sumele nu se vor modifica și pentru cei care s-au întrecut la licitație pentru un loc de parcare cu vecinii și ultima strigare a depășit această sumă.
Impozitele și taxele locale pe anul 2018 se pot plăti începând de săptămâna viitoare, de pe 8 ianuarie.
„Direcția de Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei municipiului Roman își reia activitatea de încasare a dărilor locale începând cu ziua de 8 ianuarie. Până la această dată, cetățenii pot plăti amenzile sau alte taxe care nu sunt purtătoare de debite. Începând cu data de 8 ianuarie se fac încasări și pentru cei care au concesionat locuri de parcare de reședință. După achitarea taxei pentru locul de parcare, proprietarii sunt invitați să se prezinte la camera 64 (etaj 2) din Primăria municipiului Roman pentru a semna actele adiționale la contractul de concesiune a locului/locurilor de parcare de reședință”, anunță reprezentanții Primăriei municipiului Roman.
O altă modificare survenită pentru anul în curs în ceea ce privește taxele și impozitele locale este aceea că cei care își achită anticipat dările până la 31 martie vor beneficia de o bonificație de 5%, față de 10% cât era în anii anteriori. Măsurile pecuniare impuse de administrația locală vin ca urmare a faptului că Guvernul a modificat cota de impozitare de la 16% la 10%, ceea ce va diminua considerabil bugetele primăriilor din țară. Numai la Roman, impactul acestei modificări va aduce în bugetul local un deficit de peste 2 milioane de euro.
Comentarii