Luni, 17 noiembrie, Primăria municipiului Roman a anunțat începerea proiectului „Telefonul care alungă singurătatea”, o inițiativă derulată de municipalitate prin Direcția de Asistență Socială, menită să ofere sprijin moral, comunicare și un sentiment de apartenență persoanelor vulnerabile din comunitate.
„Astăzi, anunț cu bucurie demararea proiectului «Telefonul care alungă singurătatea», un proiect care aduce mai aproape persoanele vulnerabile în comunitatea noastră, oferindu-le sprijin moral, comunicare și ascultare”, a declarat primarul municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Programul este deja funcțional, după finalizarea procesului de recrutare a celor nouă voluntari implicați în proiect. Rolul voluntarilor este de a oferi informații utile, de a menține legătura cu persoanele înscrise și de a crea o rețea de sprijin emoțional prin intermediul telefonului. Pentru protejarea beneficiarilor, toate contractele voluntarilor includ clauze de confidențialitate, conforme legislației în vigoare, a subliniat primarul Leoreanu, care a mai precizat că inițiativa urmărește în mod special combaterea izolării sociale, o problemă resimțită acut de persoanele în vârstă aflate în situații vulnerabile.
„Evident că, într-o lume care se mișcă foarte repede, iată că un simplu apel telefonic poate reprezenta enorm pentru cineva care are nevoie de ascultare, de încurajare, de empatie, de compasiune. Și cred cu tărie că o comunitate puternică este aceea în care oamenii se sprijină unii pe alții. Vreau să adresez mulțumiri speciale doamnei Flora Ordean, ziarist deja cunoscut în Roman, care mi-a sugerat acest proiect în urma unor experiențe personale. M-am achitat cu toată convingerea, pentru că știu cât de greu este pentru o parte dintre seniorii acestui oraș și avem această datorie morală să fim aproape de ei”, a mai declarat primarul Laurențiu Leoreanu.
Persoanele care doresc să intre în baza de date a proiectului „Telefonul care alungă singurătatea” trebuie să se înscrie la Direcția de Asistență Socială Roman, la sediu sau telefonic (persoană de contact: inspector superior Roxana Anechitei, telefon: 0711 932 892 / 0233 744 771, e-mail: roxana.anechitei@das.primariaroman.ro.), iar după înscriere acestea vor fi incluse în program și vor putea fi contactate de voluntarii implicați în proiect, au precizat reprezentanții Primăriei Roman.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol