O delegaţie a reprezentanţei UNICEF România va fi prezentă în judeţul Neamţ, miercuri, 16 septembrie, pentru a marca finalizarea proiectului „Prima prioritate: niciun copil invizibi!”. Evenimentul, organizat de partenerii judeţeni de implementare – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ şi Prefectura Neamţ, va avea loc de la ora 10.00, la Palatul Administrativ din Piatra Neamţ, în sala Calistrat Hogaş. Proiectul, finanţat de către reprezentanţa UNICEF România, a demarat în 2011 şi s-a derulat în opt judeţe, printre care şi în Neamţ. Proiectul a vizat situaţia copiilor „invizibili”, care
„în familiile, comunităţile şi societăţile lor, ies din atenţia guvernelor, donatorilor, societăţii civile, mass-media şi chiar a altor copii” (UNICEF, 2006), principalul obiectiv fiind creşterea accesului acestora la servicii sociale.
Proiectul demonstrativ a urmărit o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte organizarea şi furnizarea serviciilor la nivel comunitar, mai ales în zonele rurale dezavantajate, prin implementarea unui model de pachet minim de servicii, care este concentrat pe prevenirea vulnerabilităţilor. Proiectul a fost implementat din anul 2011 şi se încheie în luna septembrie a acestui an.
Din judeţul Neamţ au fost incluse mai multe comune, în acest moment derulându-se activităţi în localităţile Bahna, Boghicea, Români şi Săbăoani (primării partenere).
În aceeaşi zi, reprezentanţii UNICEF vor face o vizită în teren, în comuna Săbăoani, fiind însoţiţi de reprezentanţii DGASPC şi DSP Neamţ.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol