Proiectul „Învie Tradiția”, magazinul de produse tradiționale care încearcă să salveze comunitățile de meșteri populari

HomeCultural

Proiectul „Învie Tradiția”, magazinul de produse tradiționale care încearcă să salveze comunitățile de meșteri populari

Mai mulți tineri din județul Neamț au pus bazele unui proiect inedit, prin care doresc să promoveze valorile tradiționale românești. Proiectul „Învie Tradiția” își propune să revitalizeze comunitățile de meșteri populari din România și a luat naștere acum cinci ani, la inițiativa unor tineri din Tîrgu Neamț, având misiunea îndrăzneață de a promova valorile proprii zonei din care fac parte. Concret, proiectul poate aduce obiectele meșterilor, din ateliere, în casa fiecărui român.

Fondatorii, Andrei, Alexandru, Alexandru și Cosmin, sunt absolvenți de studii economice și, la momentul lansării proiectului, erau deja implicați într-un proiect comun, în zona de comunicare.

„Zona Neamțului, din care facem parte, este foarte bogată încă în artă, meșteșug și obiceiuri și asistam parcă pasiv la faptul că, de la an la an, le vedeam stingându-se. Și, din câte lucruri știam noi că se făceau când eram copii, am descoperit că foarte puține au mai rămas și în prezent. Așa că am început să vedem dacă se poate face ceva pentru a le păstra și transfera și generațiilor care vin după noi. Am conturat o idee de proiect și, apoi, am început să ne testăm presupunerile, însă nu ne-am limitat doar meleagurile natale, ci la toată țara”, afirmă Cosmin Cucoș, unul dintre fondatorii proiectului „Învie Tradiția”.

Pentru multe meșteșuguri, suntem la ultima generație”

Primul lucru pe care l-au făcut a fost să ia țara la pas, să îi întâlnească pe meșterii populari și pe artizani, au văzut care sunt principalele centre de meșteșugărit, s-au documentat și au adunat informații despre cum ar putea crea un impact în această zonă.

„Așa am descoperit multe lucruri foarte valoroase, cum că, de exemplu, pentru multe meșteșuguri, suntem la ultima generație de reprezentanți. Tinerii, în contextul economiei moderne de consum, nu mai sunt interesați de preluarea meșteșugului. Pentru că acum au opțiuni mai bune financiar, pentru că au văzut la părinți și bunici că se muncește mult și că, din păcate, se chinuie să își vândă produsele. Că arta populară nu este apreciată în cadrul publicului larg la adevărata ei valoare. Că zona de meșteșug autentic este într-o concurență inegală și nedreaptă cu replicile realizate în fabrici in alte țări, în special pe partea de turism. Și că nu există interes de preluare a meșteșugului pentru că meșterii se chinuie efectiv să își vândă produsele. Exceptând zonele turistice – unde să spunem că există un anumit vad comercial -, artizanii situați în alte zone au ca principală zona de desfacere târgurile de artă populară, care nu sunt foarte multe. Am cules, așadar, informații și idei bune și valoroase despre toată această zonă, care au stat la baza conturării misiunii proiectului pe care urma să îl inițiem”, spune Cosmin Cucoș.

Mihai Biscu, meșter popular din zona Horezu

Mihai Biscu, meșter popular din zona Horezu

Oamenii pe care i-au întâlnit au fost punctul declanșator și principalul factor de motivație care i-a ajutat pe fondatorii proiectului în momentele grele. „Am întâlnit, în meșterii populari pe care i-am cunoscut, oameni cu adevărat frumoși, o lume parcă apusă, chiar și la sat, pe fondul modernizării. Ne-am dat seama că meșteșugul pe care l-au preluat, le-a transmis ceva din vremurile de demult, o simplitate, o noblețe, o pace și o stabilitate pe care cu greu o găsim în zilele noastre. Ne-am împrietenit repede și am plecat împreună la drum, în inițiativa ambițioasă și frumoasă de a face ceva semnificativ în această zonă”, afirmă Cosmin.

„Cu un cadou tradițional oferi, practic, o operă de artă”

Proiectul „Învie Tradiția” a plecat pe două mari coordonate: o parte comercială, prin care să identifice pârghii de desfacere pentru meșteri și o parte de editorial, de documentare și promovare a tehnicilor, tradițiilor și a elementelor etnografice – sub formă de articole scrise sau materiale video. Așa a fost lansat magazinul online „Învie Tradiția”, unde au început să fie adunate obiectele meșterilor. În paralel, a fost pus la punct fluxul logistic și administrativ și a fost demarat și fluxul editorial. Au fost adunate peste 1.500 de obiecte unice, de la ceramică, lemn, țesătură, port popular, până la obiecte de artizanat clasice.

„Începutul a fost timid, interesul nefiind atât de mare, cum ne așteptam, de fapt, dar am urmat cu încredere pașii pe care ni i-am propus la început. Am pivotat și am găsit zone care sunt atrăgătoare pentru cumpărători. Ne-am dat seama că obiectele de artă populară sunt niște cadouri extraordinare. Și că acolo este un interes foarte mare. Cu un cadou tradițional nu ai cum să dai greș, practic oferi o operă de artă. Iar la noi arta populară încă are prețuri foarte mici. Faptul că misiunea principală este e a proiectului este socială, marja comercială pe care o practicăm este minimă, astfel încât să susținem costurile și să generăm volume cât mai mari pentru meșteri. În timp, am adăugat și producători locali de bunătăți, chiar pregătim un proiect pentru sprijinirea producătorilor locali pe care sperăm să îl lansăm în acest an. Tocmai pentru a acompania cât mai bine aceste elemente de artă populară. De-a lungul timpului, am colaborat cu numeroase instituții, companii, am susținut proiecte și evenimente internaționale românești, care au ales să susțină arta populară și să facă cinste partenerilor lor sau delegațiilor pe care le-au primit cu obiecte autentice și unice în lume”, spune Cosmin Cucoș.

„Încercăm să îndemnăm oamenii să sprijine comunitățile din care fac parte”

După cinci ani, multe hopuri și foarte multă muncă, proiectul s-a așezat și a căpătat notorietate. Acum, „Învie Tradiția” are acțiuni consistente și pe partea editorială, dar are și un flux de vânzări constante care sa asigure stabilitate pentru artizani. „Principala provocare este instabilitatea economică. De aceea, încercăm în continuare să îndemnăm oamenii să cumpere local și să sprijine comunitățile din care fac parte. Noi credem că aceasta este soluția, să revenim la ale noastre, la valorile atât de puternice care ne-au ținut în istorie atâtea secole. Și să reîncepem să construim pe ele. Vă invităm să susținem împreună «Învie Tradiția», o inițiativă curajoasă de a oferi românilor lucruri de calitate și de a și ajuta, la rândul lor, alți români frumoși care realizează aceste produse unice”, mai spune Cosmin.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0