Roman, Neamț
Căutare site

Proiect pilot pentru contorizarea individuală a apei

Primarul Leoreanu a găsit o soluţie pentru contorizarea individuală. Contorizarea inteligentă înseamnă plata consumului înregistrat pentru fiecare consumator în parte, fără diferenţe sau pierderi.

Primăria municipiului Roman doreşte implementarea unui proiect pilot pentru contorizarea individuală a apei. Proiectul se va aplica la unul din blocurile ANL, care sunt administrate de societatea Consiliului Local Roman şi va presupune montarea unor contoare de o clasă mare de precizie, care vor transmite consumul de apă, prin citire optică, către un server care va centraliza toate informaţile primite de la distanţă.

„Este un proiect pilot, în premieră pe ţară, după un model preluat din străinătate. Contoarele vor fi citite prin transmisie optică, de la distanţă, fără a fi nevoie ca proprietarul să transmită personal indexul lunar sau cineva să intre în apartament pentru a verifica dacă există concordanţă între consumul declarat şi cel real. La acest moment, proiectul se află la Compartimentul tehnic din primărie, care se ocupă de unele detalii de amplasare. Anul viitor, îl vom implementa şi cred că va fi un succes, întrucât am făcut deja mai multe calcule în acest sens”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Șeful administraţiei locale speră că acest tip de contorizare inteligentă va diminua spre zero diferenţele dintre suma contorilor individuali dintr-un bloc şi indexul pe care îl arată contorul de branşament, la care are acces compania ApaServ, prin citirea, concomitent, a tuturor contoarelor şi posibilitatea de a determina, cu mare precizie, consumul real de apă la intervale definite de timp.

În ţară există un alt tip de contorizare inteligentă, care deja a fost pus în aplicare. Compania Aquatim din Timişoara a montat 9.000 de contoare care pot fi citite de la distanţă, prin transmisie radio. Citirea se face cu ajutorul unui aparat portabil, de mici dimensiuni, de la câteva sute de metri, fără a fi nevoie ca angajatul furnizorului de apă să intre pe proprietatea consumatorului. La nivelul judeţului Neamţ, acest sistem a fost implementat doar la nivelul câtorva consumatori mari. Un contor care poate fi citit prin transmisie radio sau optică are un preț de circa 60 de lei.

La acest moment, consumatorii care au apometre individuale plătesc şi cantitatea de apă ce reiese din diferenţa  dintre suma consumului lunar al unui bloc şi consumul înregistrat de contorul de branşament, deoarece, în contractul dintre ApaServ şi asociaţia de proprietari, contorul de branşament este cel care se află la limita de proprietate.

Comentarii 3

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Cicerone

    S-a gasit o solutie, sa se puna in aplicare, mai ales la cei care sunt 2 la intretinere si declara 2 m cubi in fiecare luna, cate 1 pentru fiecare. As vrea sa vad atunci cum sar in sus ca nu sunt bune aceste apometre, ca inregistreaza eronat.

    1. Dl. chirias

      Asa este.Verificati situatia de la blocurile ANL unde o familie cu 3-4 persoane consuma in lunile de vara ,pe canicula cate 1-2 m.cubi de apa.Sau ,pardon,poate gresesc:foloseau Moldova drept scaldatoare,iar strandul ,drept WC public.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.