Prima paginăSanatate

Proiect de 83 milioane de lei, încă nefuncţional

Dimensiune text

Dosarul Electronic de Sănătate, apreciat de Casa de Asigurări de Sănătate, este încă nefuncţional. Medicii de familie sunt singurii care pot introduce date. Mai sunt cabinete medicale în care nu există un calculator.

 

Medicii de familie sunt singurii care pot introduce, în prezent, date ale pacienţilor în Dosarul Electronic de Sănătate. Deşi acest proiect al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, numit „Sistem informatic integrat pentru Dosarul Electronic de Sănătate”, are o valoare de peste 83 milioane lei, el nu poate fi încă implementat aşa cum se dorea la început, în primul rând din cauza faptului că există, în continuare, cabinete medicale în care nu se găseşte un calculator. „Noi suntem singurii care introducem date. Nici în acest moment nu a fost validat modul în care să fie prelucrate aceste informaţii. Acest dosar nu este decât o povară în plus pentru noi. Medicii de familie oricum au fişa pacientului în faţă în momentul în care îl consultă, aşa că introducerea datelor în acest dosar nu este decât un efort suplimentar, inutil pentru o bună perioadă de timp. Există cabinete, chiar şi din ambulatoriul de specialitate din spital, care nu sunt dotate cu un calculator. Și pe secţiile din spital există foarte puţini registratori medicali, care au acces la calculatoarele cu date despre pacienţi. Acestora le-ar fi imposibil să facă faţă volumului de lucru, dacă ar trebui să acceseze fişa fiecărui pacient în momentul în care acesta se prezintă la medic. Aşadar, cum ar putea medicii specialişti să acceseze acest dosar, fără un calculator? S-au grăbit să ia bani pentru acest proiect, în condiţiile în care nici sistemul informatic nu este bine pus la punct”, susţine medicul Mihaela Covrig, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Neamţ.

În aceste condiţii, medicii de familie continuă să introducă date în Dosarul Electronic de Sănătate, deoarece aşa spun specialiştii de la Casa de Asigurări că trebuie făcut, însă nu ştiu în ce moment acele date vor fi utile şi pentru alţi medici.

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Mosu Lica 7 ani

    In rromanica nu-i nici o ,,subpriza” ca… ,, sa se puna carul inaintea boilor „! PS ,,Caru”-i sistemul de sanatate publica, dar ,,boii”…..? !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!