Luni, 17 septembrie, clopoţelul va suna din nou în şcolile romaşcane. Momentul va fi marcat de festivităţi la care şi-au anunţat participarea primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai inspectoratului şcolar.
La Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” deschiderea oficială va avea loc la ora 8.30, la Colegiul Naţional „Roman Vodă” – la ora 9, la Liceul cu Program Sportiv – la 9, la fel ca şi la Școala Gimnazială „Calistrat Hogaş”, la ora 9.30 vor avea loc festivităţile la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, tot la ora 9.30 şi la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, la ora 10 are loc deschiderea oficială la Liceul Tehnologic „Vasile Sav” şi la Liceul Teologic „Sfîntul Francisc de Assisi”, unde anul şcolar va începe cu o liturghie.
La ora 10.30 încep festivităţile la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, iar la ora 11 la Colegiul Tehnic „Danubiana”.
Pentru după-amiază a fost rezervată deschiderea oficială a cursurilor la Școala de Artă „Sergiu Celibidache”, ora 14.30, şi la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, la ora 16.30, cînd va fi inaugurată şi Grădiniţa „Episcop Melchisedec Ștefănescu”.
Comentarii
Deschidere la ora 11? Nu se poate incepe scoala daca dnul primar (dnul senator) nu spune cateva cuvinte? Poate vin si membrii Cons de Administratie din Cons Local ptr ca tot anul nu ii vedem prin scoli.