Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a dispus o serie de măsuri suplimentare, la nivel central și la nivelul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, astfel încît, pînă la scrutinul electoral din data de 10 iunie, cetățenii să dispună de condițiile necesare pentru a obține actele de identitate pentru exercitarea dreptului de vot.
Programul de lucru cu publicul va fi adaptat pentru ca, în perioada premergătoare și în ziua scrutinului electoral, să se asigure condițiile necesare rezolvării în mod operativ a solicitărilor privind eliberarea documentelor de identitate pentru persoanele cu drept de vot.
Programul de lucru cu publicul în săptămîna premergătoare și pe timpul desfășurării alegerilor este afișat la punctele de informare de la sediile serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor.
Programul de lucru cu publicul în ziua de sîmbătă, 9 iunie, va fi între orele 8.00 – 16.00, iar duminică, 10 iunie – între orele 8.00 – 21.00.
În localitățile aflate la distanțe mari față de sediile serviciilor publice comunitare de evidență se vor lua măsurile necesare pentru a se asigura deplasarea cu stația mobilă ori cu aparatele foto digitale din dotare, în scopul preluării imaginilor și a cererilor însoțite de documentele necesare emiterii actelor de identitate.
La nivel central și teritorial, serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor vor întreprinde demersurile necesare pentru informarea persoanelor ale căror acte de identitate au expirat sau expiră potrivit termenelor stabilite de lege și se vor invita cetățenii pentru preschimbarea actelor de identitate al căror termen de valabilitate a expirat. Totodată, prin mijloacele de informare vor fi aduse la cunoștința cetățenilor prevederile legale referitoare la documentele necesare eliberării actelor de identitate.
Pentru cetățenii care nu îndeplinesc condițiile necesare obținerii cărții de identitate vor fi eliberate cărți de identitate provizorii.
Comentarii