Roman, Neamț
Căutare site

Program prelungit la Direcția de Evidență a Persoanelor

Atât în primul tur, cât și în al doilea tur al alegerilor, cetățenii vor putea depune sau ridica documente și în zilele de sâmbătă și duminică.

Direcția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP) Roman va avea program special în cele două zile ale turului întâi, respectiv, doi, la alegerile pentru președinția României. Cei care vor dori să aibă o nouă carte de identitate, vor putea apela la serviciile acestei direcții atât sâmbăta, cât și duminica.

Astfel, în zilele de sâmbătă, 1 noiembrie, și 15 noiembrie, programul DLEP Roman va fi între orele 8.00 – 16.00, atât pentru primire, cât și pentru eliberare de documente. În zilele de 2 noiembrie, respectiv 16 noiembrie, programul va fi între orele 8.00 – 21.00.

Conform legislației în vigoare, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor eliberează o nouă carte de identitate în următoarele cazuri: la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat; dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinţilor, data ori locul naşterii; în cazul schimbării domiciliului; în cazul schimbării denumirii sau a rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor; în cazul atribuirii unui nou cod numeric personal; în cazul deteriorării actului de identitate; în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate; când fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului; în cazul schimbării sexului; în cazul anulării documentului; pentru preschimbarea buletinelor de identitate.

Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri: când persoana fizică nu posedă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate sau în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România.

Pentru cartea de identitate provizorie, termenul de valabilitate se stabileşte de serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor şi nu poate fi mai mic de 30 de zile sau mai mare de un an.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. birlic

    JOI -16.10.2014 – m-am prezentat la birou la ora 12 pentru o viza de resedinta ;Mai erau trei persoane care nu aveau bon cu nr.de ordine – la ora 12 si 20 min. nu mai era nici o persoana cu nr.de ordine ;L-am rugat pe functionarul public sa ne primeasca si noua dosarele pentru ca si asa sta degeaba pana la ora de terminare a programului,13 .Nu a vrut si ,mai mult decat atat ,a parasit biroul la ora 12 si 33 min.si nu s-a mai intors ! ASA SUNTEM TRATATI DE NISTE FUNCTIONARI PLATITI DIN BANII NOSTRI !!! VOI FACE O SESIZARE SI CATRE DOMNUL PRIMAR LEOREANU !!!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.