Prins cu permis fals de Marea Britanie

Dimensiune text

Sâmbătă, 20 aprilie, un bărbat din Oniceni a fost oprit de polițiști și le-a prezentat acestora un permis de conducere eliberat de către autorităţile din Marea Britanie, dar care nu prezenta elemente de securitate corespunzătoare. Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Ion Creangă l-au depistat în trafic pe bărbatul de 37 de ani, din Oniceni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 159 din localitatea Oniceni. Poliţiştii au constatat că permisul de conducere prezentat de către acesta ca fiind eliberat de către autorităţile din Marea Britanie, nu prezenta elemente de securitate corespunzătoare. ”Totodată, în urma verificării în bazele de date ale Poliţiei, s-a constatat că persoana în cauză nu figurează cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Permisul de conducere a fost reţinut, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunillor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi uz de fals”, se arată în comunicatul Inspectoratului Județean de Poliție.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0