Începând de marţi şi până vineri, 24 februarie, primarul Lucian Micu se află într-o deplasare oficială, în Spania. Anunţul a fost făcut în cadrul conferinţei de presă săptămânale, când edilul a anunţat semnarea a două proiecte transnaționale, implementate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, pe tema energiei durabile.
„La sfârșitul lui ianuarie, am semnat Acordul de înființare a Grupului Local pentru Energie Durabilă (GLE) în Regiunea Nord-Est, în cadrul proiectului «Sprijinirea autorităților publice locale să elaboreze strategii integrate în domeniul energiei durabile – EMPOWERING», finanțat din programul Orizont 2020 – Programul pentru Cercetare și Inovare. Pe 7 februarie, am semnat Acordul de parteneriat în cadrul proiectului ENERSELVES – pentru autonomia energetică a clădirilor, finanțat prin Programul de Cooperare Interregională INTERREG EUROPE. Liderul acestui proiect este Agenția pentru Energie a Regiunii Extremadura din Spania, iar în proiect suntem parteneri, alături de agenții locale similare din Suedia, Polonia, Malta și Italia. Voi participa la o primă întâlnire a grupului de lucru, care va avea loc pe 22 și 23 februarie la Agenţia pentru Energie a Regiunii Extremadura din Spania, și am să vin de acolo cu mai multe amănunte privind acest proiect, pe care, evident, am să vi le pun la dispoziție”, a precizat edilul Romanului.
Enerselves urmărește să implementeze măsuri prin care să se asigure autonomia energetică și creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale, a celor publice și a sistemelor de iluminat public, prin utilizarea de fonduri europene nerambursabile
Proiectul EMPOWERING urmărește să sprijine autoritățile publice locale să elaboreze strategii integrate în domeniul energiei durabile. În acest proiect, partenerii Primăriei Roman sunt firme, agenții de mediu, instituții de cercetare, agenții de dezvoltare din Italia, Spania, Suedia, Croația, Ungaria și Grecia. Proiectul este prevăzut să se deruleze până la începutul anului 2019, iar în urma acestuia va rămâne o strategie pe termen mediu, care va trebui aplicată pe acest domeniu al energiei.
Comentarii