Laurenţiu Dan Leoreanu a spus că va merge cu echipa celor care l-au sprijinit şi l-au ajutat n acesta a spus că Udrea, Boc şi Băsescu au ajutat Romanul.
Primarul Laurenţiu Dan Leoreanu a explicat de ce a ales să se alăture Mişcării Populare. Acesta a spus că i s-a oferit posibilitatea de a prelua frâiele PDL Neamţ, dar a refuzat acest lucru, preferând să meargă cu oamenii care l-au susţinut şi l-au ajutat prin fapte.
„Vorbim de Elena Udrea, deputatul de Roman, cu care am făcut echipă, şi omul pe care îl sun la Bucureşti pentru a mi se deschide anumite uşi, atunci când am o problemă. Atunci când am avut nevoie, m-a ajutat. În cadrul proiectelor europene pe care le-am câştigat, m-a ajutat, în sensul în care banii mi-au venit mai repede. Dar, dacă vorbesc de o decizie politică, sala polivalentă de la Colegiul Tehnic «Miron Costin» – pe care am început-o când eram director – ministrul Elena Udrea a introdus-o în Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi a finanţat-o. Bazinul de înot mi-a fost dat de la Piatra Neamţ, cu acceptul lui Gheorghe Ștefan, şi a fost finanţat tot prin CNI. Blocul «cu bulină» a fost terminat tot cu ajutorul Elenei Udrea, care mi-a dat bani să continui lucrările. Premierul Emil Boc a venit la Roman şi m-am deplasat, împreună cu dumnealui, cu elicopterul, în zonă, la inundaţii. Lui i-am solicitat digul de la Siret. Iar preşedintele Traian Băsescu m-a ajutat când am avut probleme cu TRW, fiindcă la nivel naţional erau tergiversate nişte avize. Am mers personal la dânsul, într-o miercuri după-amiază, iar marţi dimineaţă m-a sunat pe firul direct şi mi-a comunicat că îmi ieşise hotărârea cu aprobarea acelor avize. Cu cine să merg, nu cu cei cu care am făcut echipă, care m-au ajutat?”, a declarat Laurenţiu Dan Leoreanu.
Primarul municipiului Roman spune că, prin ajutorul politic pe care l-a primit el, cei care au beneficiat cu adevărat au fost romaşcanii. Laurenţiu Dan Leoreanu a spus că este în conducerea Partidului Mişcarea Populară, la nivel naţional, „ca invitat, deocamdată”, dar că poate fi oricând exclus din PDL pentru insubordonare, deşi PDL va rămâne mereu în sufletul lui.
„Eu nu puteam să rămân preşedinte la PDL Roman şi să spun oamenilor să voteze cu Mişcarea Populară. Este un dublu limbaj, pe care eu nu îl practic”, a mai spus Leoreanu.
Primarul municipiului Roman consideră că PMP poate aduce în România un nou tip de politică, în care administraţiile locale să fie ajutate indiferent de partidul din care face parte primarul, iar instituţiile statului să fie conduse de profesionişti, nu de oameni politici fără experienţă în domeniile de activitate pe care ar trebui să le gestioneze.










Daca esti inca membru PDL cum poti activa ca si membru PMP?Ce sa inteleaga omul de rand din toate acestea?Ca si cum un ortodox ar face ascultare si marturisire catolica fara sa-si oficializeze schimbarea de cult.Ori cum un maramuresan imbracat cu gaci si clop la-i vedea marsaluind la Miercurea Ciuc cu un steag secuiesc in mana pentru autonomie!De ce sa nu armonizati sufletul si cu trupul domnule primar?
prea alesii au explicatii pentru orice inclusiv pentru a fi vorba poporului cu..in doua luntre