Reprezentanţii Primăriei Roman sunt pregătiţi pentru rectificarea de toamnă. La nivelul Direcţiei economice din cadrul Primăriei, calculele sunt deja făcute şi se mai aşteapă doar cifrele de la Ministerul de Finanţe. Fondurile care vor ajunge la Roman vor fi folosite, cu prioritate, pentru plata salariilor, dar şi pentru achitarea unor cheltuieli realizate în acest an.
„Aşteptăm cotele de la Direcţia de Finanţe Publice, pentru a trece la rectificarea de buget. Probabil, în această săptămână, nu va fi o şedinţă de Consiliu Local. Dacă vor apărea cotele, noi, la nivel intern, suntem pregătiţi cu sumele pentru modificarea de buget. Vrem să plătim acele lucrări care sunt începute şi care se termină anul acesta. Nu vrem să avem foarte multe resturi de plată pe anul 2015. Acolo unde lucrările continuă în 2015, în 2016, plăţile să fie realizate eşalonat cu sume mai mici în acest an şi să intre la o finanţare mai mare anul viitor. Am făcut deja armonizarea cheltuielilor pe investiţii şi pe lucrări. Noi suntem gata, aşteptăm cotele de la Ministerul de Finanţe, să vină, în primul rând, pentru ceea ce înseamnă învăţământ, sănătate, asigurarea salariilor”, a declarat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Șeful administraţiei locale speră ca rectificarea să aducă şi câteva fonduri în plus, pentru ca banii să fie direcţionaţi la investiţii care s-ar putea termina sau ar avansa mai repede dacă există sursa de finanţare.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol