HomeActualitateRural

Primarul Adrian Diaconu: „Fiecare cetăţean al comunei s-a înălţat prin muncă, educaţie şi dăruire”

„Înălţarea Domnului este sărbătoarea aleasă de corduneni pentru a se reuni şi a da semn de recunoştinţă înaintaşilor.

Am ales această zi pentru a ne închina la monumentul eroilor, ca semn al ridicării firii umane la slava divină, dar şi pentru a le acorda titlul de cetăţean de onoare câtorva dintre locuitorii comunei Cordun care s-au ridicat la o demnitate ce le-a adus recunoaştere şi prestigiu. Este o zi specială pentru fiecare dintre noi şi pentru întreaga comunitate. Am ales sărbătoarea Înălţarea Domnului pentru valoarea de simbol şi reper. Fiecare cetăţean al comunei s-a înălţat prin muncă, educaţie şi dăruire. Cei care au rămas au pus, cu efort şi speranţe, temelia unei aşezări moderne, civilizate, europene. Cei care au plecat şi-au împlinit visele pe alte meleaguri, dar spun cu mândrie, peste tot, că sunt corduneni, iar când revin acasă se bucură de reuşitele noastre. Realizările noastre sunt rodul muncii în echipă, sub semnul binecuvântat al Celui de Sus. Se cade ca la zi de mare sărbătoare să mulţumim Domnului pentru sănătate, să-i cinstim pe înaintaşi şi să fim recunoscători celor care au contribuit prin muncă, dragoste şi dăruire la promovarea comunei Cordun. Titlul de cetăţean de onoare, diploma şi placheta sunt semne ale respectului şi dragostei noastre, iar exemplul primilor 14 cetăţeni de onoare va fi sigur urmat de noile generaţii. La fel cred că se va întâmpla şi cu monografia Comunei Cordun, ce se va cere completată şi reeditată, pentru a consemna noi realizări, alte performanţe economice, edilitare, cultural-spirituale, dar, mai ales, repere umane. Recunoştinţa noastră pentru cei care primesc titlul de cetăţean de onoare după ce au plecat la cele veşnice, mulţumiri şi aleasă preţuire celor care ne sunt astăzi alături! Pentru renumele pe care l-a dobândit frumoasa şi bogata comună Cordun, mulţumesc locuitorilor comunei, colegilor din Primăria Cordun, colegilor consilieri locali şi autorităţilor care au susţinut dorinţa noastră de a ne înălţa, la propriu şi în mod simbolic”, declară primarul comunei Cordun, inginer Adrian Diaconu.

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • Felicitari si exemplu de urmat si pentru alti primari care au cu totul alte preocupari

  • carmen 11 ani ago

    Sunt mandra ca fac parte din aceasta comuna. Multumiri celor ce se implica in buna organizare a acestui teritoriu.Un real exemplu si pentru celelalte comune.