Roman, Neamț
Căutare site

Primărița tinerilor romaşcani

Ioana Oprea, elevă la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, a fost desemnată în funcţia de primar al Romanului, la categoria „tineret”.

Cei 20 de membri ai Consiliului Local al Tinerilor Romaşcani au hotărât duminică, 8 decembrie, prin vot, care sunt colegii care vor ocupa funcţiile de conducere în cadrul structurii. Pentru cea mai înaltă funcţie din consiliu a fost desemnată Ioana Oprea, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, care a fost investită în funcţia de primar al oraşului, varianta pentru tineret. Ea va avea doi viceprimari, Ștefan Matei, de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, şi Codrin Lebădă, de la Liceul Tehnolgic „Vasile Sav”. Secretar al consiliului şi purtător de cuvânt al instituţiei a fost desemnată Roxana Bursuc, de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”.

„În primul rând, îmi doresc să fim, toţi membrii Consiliului Local al Tinerilor, o echipă, pentru că aceasta este o condiţie de bază pentru reuşita proiectelor noastre. Pe lista de priorităţi a consiliului se află proiectele de voluntariat. Ne dorim să atragem cât mai mulţi tineri în zona voluntariatului, să-i facem să descopere valorile voluntariatului şi să putem avea activităţi interesante. De asemenea, ne propunem să organizăm activităţi cât mai diverse pentru petrecerea timpului liber şi pentru socializare, pentru că, în acest domeniu, ofertele pentru tineri sunt limitate”, a spus Ioana Oprea.

Primul proiect în care tinerii membri ai Consiliului Local al Tinerilor se vor implica este dedicat integrării elevilor din cadrul Complexului social de servicii „Familia mea”. Consiliul Local al Tinerilor s-a născut la începutul lunii noiembrie. Cei 20 de tineri au fost aleşi prin vot direct în toate liceele din oraş. Principalul obictiv al consiliului îl reprezintă implicarea tinerilor în viaţa comunităţii, identificarea problemelor cu care se confruntă şi găsirea de soluţii.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.