HomeActualitateRural

Primarii lucrează pe datorie

Pentru a schimba faţa comunelor, unii primari solicită constructorilor realizarea unei investiţii, apoi se zbat pentru a obţine finanţarea integrală.

Reprezentaţii Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ au înaintat către Ministerul Dezvoltării Regionale o situaţie centralizată a investiţiilor care sunt prinse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. „La nivelul judeţului avem 50 de obiective, constând în realizarea de reţele de apă şi canalizare şi modernizarea de drumuri în comune. Pe parcursul anului 2013 s-au executat lucrări în afara sumelor bugetate, fiind vorba de valori foarte mari. Noi trebuie să centralizăm aceste informaţii şi să semnăm de conformitate. Nu putem semna aşa ceva”, a afirmat Doru Conachi, directorul Direcţiei de Dezvoltare din cadrul CJ Neamţ.

Acesta a dat şi exemple de comune care se află în această situaţie. La Sagna, în anul 2013, au existat de la Ministerul Dezvoltării Regionale alocări bugetare de 100.000 de lei, dar valoarea lucrărilor realizate se ridică la 3.000.000 de lei. Valoarea totală a contractului pentru modernizarea a două drumuri comunale – 3,36 de kilometri în Sagna şi 2,94 de kilometri în Luţca – şi pentru turnarea a 4,13 kilometri de covor asfaltic în Vulpăşeşti se apropie de 8.000.000 de lei.

Primarul comunei Sagna consideră că nu trebuie să se justifice faţă de Consiliul Judeţean. „Eu am semnat contractul direct cu Ministerul Dezvoltării, cu Dragnea (n.r. – ministrul Liviu Dragnea). Ce treabă are în povestea asta Consiliul Judeţean? Eu am fost la minister şi săptămâna trecută şi am explicat situaţia, am discutat despre alocările pentru acest an. Nu este nicio problemă că s-a lucrat peste valoarea alocată, fiindcă acele lucrări erau necesare şi trebuiau realizate. Am în plan să continui cu asfaltările şi în acest an”, a declarat Gheorghe Iacob, primarul comunei Sagna.

Tot peste alocările bugetare de la Ministerul Dezvoltării a lucrat şi Primăria Horia. Este vorba de două contracte de modernizare a străzilor din comună. Într-un singur contract, de la Ministerul Dezvoltării au fost alocaţi 335.000 de lei, fondurile proprii s-au ridicat la 10.000 de lei, dar lucrările au depăşit 1.000.000 de lei. Situaţii similiare, spun reprezentanţii CJ Neamţ, se mai întâlnesc la Dulceşti şi la Țibucani.

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • bas........ 10 ani ago

    Toate laudele pentru acesti primari, primarul comunei noastre taie frunze la caini!!!

  • mama Omida 10 ani ago

    Taie ,,frunze ,, dar cand va cadea frunza ce va face?