HomeNeamt

Primarii au dezbătut bugetul

Toți primarii din județ și consilierii județeni au fost invitați, luni, la Consiliul Județean (CJ) Neamț, pentru a discuta, împreună cu președintele CJ Culiță Tărâță (foto), despre criteriile după care se va împărți bugetul în acest an.

 

 

Discuțiile au fost aprinse, mai toți primarii plângându-se de lipsa banilor și de faptul că nu pot continua nici măcar proiectele începute, astfel că nu se pot gândi la proiecte noi. Președintele CJ Neamț a spus că banii vor fi împărțiti după criterii bine stabilite. „Nu va conta culoarea politică. Așa am promis în campania electorală, așa fac. Va conta numărul de locuitori, problemele cu care se confruntă fiecare administrație locală. Miercuri i-am invitat pe toți primarii la ședința de Consiliu Județean, pentru a fi de față la împărțirea fondurilor. Toate necazurile încep de la «nu-i» și de la «n-am», dar banii vor fi împărțiți în mod echitabil”, a afirmat Culiță Tărâță.

Miercuri, la prânz, consilierii județeni se vor întruni în ședință extraordinară de Consiliu Județean. Pe ordinea de zi se află șapte proiecte de hotărâre, dar cel mai important este cel referitor la repartizarea unor sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe unități administrativ-teritoriale, pentru anul 2013, precum și estimările pentru anii 2014-2016.

În aceeași ședință se va discuta și despre contractarea unui împrumut de către CJ Neamț pentru cofinanțarea proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă. CJ Neamț vrea să împrumute 40.000.000 de lei pentru o perioadă de maturitate de zece ani, iar perioada de tragere și grație să fie de maxim 36 luni.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 0