Prima paginăRural

Primar nou, probleme vechi la Pâncești

Dimensiune text

Primarul din Pâncești, Augustin Holmanu (foto), a început să lucreze ca edil al comunei săptămîna trecută. Cele mai multe probleme le cunoaște din cele două mandate de consilier local pe care le-a avut pînă acum. Cu toate acestea, funcția de primar îi oferă o nouă perspectivă asupra lucrurilor.

 

Un aspect vizibil și cu impact imediat a fost asaltul cetățenilor din comună la primărie. Oamenii îi cer primarului de toate, de la sprijin pentru schimbarea buletinului și pînă la solicitări pentru închirierea utilajelor primăriei, utilaje pe care sătenii vor să le folosească pentru a munci pămîntul. O altă categorie vede acum în Augustin Holmanu o persoană pe care trebuie să o trateze cu un anume respect, chiar cu sobrietate, ca și cum funcția de primar ar fi venit la pachet și cu cîteva trese pe umăr.

Bucuros, dar, totodată, și stînjenit de noua atitudine a oamenilor, Augustin Holmanu speră ca lucrurile să intre pe un făgaș normal în scurt timp. „Eu sînt același om pe care îl știu toți vecinii, prietenii, colegii sau cunoștințele mele. Vreau ca actualii mei colegi, cei care lucrează în primărie, să vadă în mine un coleg, nu un șef. știu că au fost învățați cu un alt tip de comportament pînă acum, dar este timpul că situația să se schimbe„, crede Augustin Holmanu.

În timp ce vorbește despre ceea ce intenționează să facă la primărie, în biroul lui de nici patru metri pătrați intră, cu sfială, oameni care vor să discute cu primarul. „Să trăiți, domnu’ primar! Am venit să mă ajutați cu buletinul, așa cum am vorbit ieri„, spune un bărbat în jur de 40 de ani, deja bine amețit de alcool, deși nu este nici măcar ora 10.00. „Ai venit cu buletinul vechi?„, îl întreabă primarul. „Nu, nu am venit. și-așa e expirat de trei ani, ce să mai faceți cu el?„, întreabă omul. Vorbele ies stîlcite, iar starea de euforie bahică este confirmată și de mersul legănat și nesigur.

După ce îi explică bărbatului ce documente trebuie să mai aducă pentru a completa dosarul și a obține un nou document de identitate, primarul se uită după solicitant  compătimitor: „Omul acesta, în urmă cu cîțiva ani, a fost subofițer de poliție. Din cauza problemelor cu alcoolul, și-a pierdut seriviciul și acum trăiește la limita sărăciei„.

Cîteva minute mai tîrziu, la ușa primarului bate altcineva. Este un tînăr de aproape 30 de ani. În timp ce salută, își ia, respectuos, șapca de pe cap: „Am venit să mă programez pentru mașină. Dacă puteți să mi-o dați săptămîna viitoare, că vreau să termin treaba„. După ce primește răspunsul dorit, omul pleacă repede, bucuros că are ce munci începînd de luni. „Tînărul acesta este un om pe care eu îl apreciez foarte mult. Acum a venit să închirieze un utilaj pentru a-și lucra pămîntul. Din păcate, pînă săptămîna viitoare nu pot să-l ajut, fiindcă toate utilajele pe care le-am găsit la primărie sînt defecte. Bine că în buget sînt prevăzute sumele de bani pentru reparații. Avem în comună oameni tineri, harnici, dornici de muncă. Aceștia reprezintă viitorul„, afirmă primarul Holmanu.

Pe astfel de persoane spune primarul Holmanu că se bazează și vrea, cu ajutorul lor, să modernizeze comuna, o comună care, pentru fiecare dintrei ei, înseamnă acasă.



COMENTARII

WORDPRESS: 0