HomeRoman

Prima şedinţă a noului Consiliu Local, convocată săptămîna viitoare

Noua echipă de consilieri locali romaşcani se va întruni în cadrul primei şedinţe săptămîna viitoare, şedinţa fiind convocată prin ordin al prefectului Ilie Dumitru Haralambie Mitea.

 

Prima şedinţă de Consiliu Local – cea de constituire – va avea loc marţi, 26 iunie, începînd cu ora 10.
Ordinea de zi a şedinţei cuprinde zece puncte, printre care se numără alegerea comisiei de validare, depunerea jurămintelor, constituirea Consiliului Local prin validarea mandatelor, alegerea preşedintelui de şedinţă, prezentarea sentinţei civile de investire a primarului, depunerea jurămîntului de către primar, dar şi alegerea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local. Pentru ca şedinţa să fie statutară, este necesară prezenţa a două treimi dintre consilierii locali. Consilierii au fost anunţaţi deja telefonic privind ora şi data desfăşurării primei şedinţe„, a precizat secretarul Primăriei Roman, Gheorghe Carnariu.

Reamintim faptul că, în acest mandat, Consiliul Local Roman va fi alcătuit din 11 consilieri APEL – Leonard Achiriloaei, Lucian-Ovidiu Micu, Daniel Petrea, Mihaela Tanovici, Maricel Benchea, Cătălina-Elena Pălăncianu, Vasile-Constantin Damaschin, Petrică Căpraru, Bogdan-Costinel Andrieş, Petru Farcaşi şi Gabriel Cimpoeşu -, opt consilieri USL – Leonard Vacaru, George Lazăr, Elena Nuşa Chiriac, Petru Gîndulescu, Vasile Mocanu, Eugen Păuleţ, Iulia Havrici Tomşa şi Mihai Lichiardopol – respectiv doi consilieri locali din partrea PP-DD – Gabriel Andrici şi Radu Vatavu.

Formaţiunea politică APEL are majoritate simplă în Consiliul Local, ceea ce înseamnă că singurele proiecte de hotărîre unde votul celorlalte formaţiuni politice este decisiv sînt cele referitoare la chestiuni de patrimoniu, caz în care este necesară, pentru aprobare, o majoritate calificată, deci votul a două treimi din consilierii locali.