Prima paginăReligie

Preoți români pentru spitalele din Italia

Dimensiune text

90 de preoți din dieceza de Iași activează în Peninsulă.

 

 

Săptămîna trecută, în Italia a avut loc o conferință la nivel înalt în care s-au discutat aspecte legate de integrarea emigranților români. La conferință au participat reprezetanți ai Ministerului pentru Cooperare Internațională și Integrare și ai Ministerului Sănătății din Italia. Potrivit presei românești din Italia, în cadrul conferinței, autoritățile au ridicat problema prezenți preoților români în spitalele din Italia, ca parte a procesului de integrare în societate a românilor aflați la muncă în Italia.

Potrivit părintelui Alois Moraru, parohul bisericii „Fericitul ieremia Valahul”, din Roman, prezența preoților romano-catolici români în comunitățile românești și în spitalele din Italia a devenit deja o obișnuință. În momentul de față, aproximativ 90 de preoți din dieceza de Iași activează în diferite regiuni din Italia.

Noi avem foarte mulți preoți care se ocupă de românii din Italia. Unii se ocupă de parohiile românești de acolo, alții activează în spitalele din Siena sau din Prato. Chiar eu am fost, recent, într-un spital din Italia cu peste 1.000 de paturi. În spitalele mari avem chiar doi preoți. Preoții români sînt doriți în spitale nu neapărat pentru că sînt mulți pacienți români care au nevoie de asistență spirituală, ci pentru că, vorbind multe limbi, pot acorda asistență spirituală pacienților de alte naționalități. Spitalele din Italia sînt ultramoderne și foarte bine dotate, însă pacienții de acolo, spre deosebire de cei de la noi din țară, au foarte mari probleme în ceea ce privește credința. Acești pacienți reprezintă o mare provocare pentru preoți, întrucît unii dintre pacienți stau foarte prost la capitolul spiritualitate. În cazul multor astfel de pacienți, numai spovada poate să dureze și patru ore„, a apreciat părintele Alois Moraru.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0