Ioana Cojocărescu a fost răsplătită cu premiul I pentru monolog, iar trupa de seniori, cu premiul I pentru interpretare.
Actorii amatori ai Teatrului Municipal „Dan Alecsandrescu” din Roman au câştigat premii importante la a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Creaţie şi Interpretare „Grigore Vasiliu Birlic”, desfăşurat la Fălticeni, judeţul Suceava. Evenimentul a avut loc în perioada 31 august – 7 septembrie şi a fost organizat de Asociaţia „Fălticeni Cultural”.
Patru elevi din trupa de juniori a Teatrului Municipal „Dan Alecsandrescu” – Ioana Cojocărescu, Cosmina Costin, Roxana Arcana şi Sergiu Smerea – au interpretat, în cadrul concursului, piesa „Efectul razelor Gamma asupra anemonelor”, scrisă de Paul Zindel, în regia lui Radu Vătavu şi a lui Alexandru Lezeu, o dramă autobiografică inspirată din viaţa autorului. Ioana Cojocărescu a fost răsplătită cu premiul I pentru monolog, iar Roxana Arcana a fost nominalizată pentru cel mai bun rol feminin.
Şi seniorii din trupa Teatrului Municipal din Roman au primit un premiu important în cadrul Festivalului de la Fălticeni. Ei au jucat piesa „Omul care a văzut moartea”, comedie de Victor Eftimiu. Actorii romaşcani au primit din partea juriului premiul I pentru interpretare. În spectacol au jucat: Alexandru Lezeu (Vagabondul), Cristinel Foghel (George), Mariana Levărdă (Raluca Filimon), Ioana Cojocărescu (Alice Filimon), Gheorghiţă Iancu (Leon) şi Radu Vătavu (Alexandru Filimon). Regia spectacolului este semnată de Radu Vătavu.
Actorii Teatrului Municipal din Roman vor participa, în perioada 25 – 29 septembrie, la Festivalul Naţional de Teatru „Tanţa şi Costel” de la Medgidia, judeţul Constanţa. Dacă, anul trecut, actorii romaşcani au prezentat în faţa publicului din Medgidia o piesă de Cehov, la ediţia din acest an vor surprinde audienţa cu piesa prezentată la Festivalul de Teatru de la Fălticeni.
„Participarea noastră la Festivalul Naţional de Teatru de la Medgidia se datorează sprijinului acordat de primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu”, a precizat actorul Alexandru Lezeu.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol