Întotdeauna, „grădina” copilăriei şi zămislirile unui „odinioară” au exercitat asupra generaţiilor mult încercate istoric trăiri „retro” romantice, bogate în reconstituiri de „Arcadie”, dar şi în comparatisme neiertătoare. Un „epigonism” liric, împletit cu străfulgerări critice stau la baza acelui farmec deosebit, pe care aceste pagini îl emană mereu, ori de cîte ori ele sînt parcurse şi recitite.
O astfel de „retrofilie” declanşează şi lectura acelui grupaj considerabil de „retrospective” literare, semnate de către profesorul inginer Victor Lozinschi, apărute în ultima vreme în presa urbei noastre şi însumate, de curînd, într-un volum, pregătit pentru editare şi care se intitulează sincer: „Romanul de altădată”. E un autor „in rem”, aparţinînd unei Moldove Mari şi trăindu-şi rodnica sa viaţă în această aşezare muşatină.
Ne aflăm în prezenţa unui preludiu tipografic, care adună, armonic şi sistematizat, în paginile sale, şi oameni şi străzi şi locuri cu măiestrii zidite, dar şi ani de trăire şi amintiri dragi. Sînt pagini în care autobiograficul se împleteşte spontan cu o documentare impresionantă, amîndouă contopindu-se, simbiotic şi în mărturisire literaturizată, dar şi într-o sensibilă revoltă, mai mult criticistă şi mai puţin cu imperativism de baricadă.
Atmosfera volumului e „pleneristă”, e la lumina zilei, e un „ghid amar” şi nostalgic, prin care ne întîlnim, în „birefringenţă”, cu principalele străzi, de „ieri” şi de „azi”, ale oraşului. De aici formula succesiunilor de clădiri, întîi pe o parte, apoi pe cealaltă, la care a apelat autorul. Sînt, sau „au fost”, întruchipările manolice ale Romanului, la fiecare prezentîndu-se „biografia” ei de odinioară, aici accentul căzînd pe proprietarii de atunci şi pe statutul social-istoric al acestora, după care se trece, cu o uşoară notă de nemulţumire, la un „acum” al unor metamorfoze negative. Nu se insistă prea mult asupra personalităţilor amintite, ceea ce le amplifică, indirect, „aura” de legendă şi de idealitate, sugerată în text.
În partea a doua a volumului, sîntem însoţiţi de alte repere ale aceluiaşi Roman interbelic, acum comentariile oprindu-se, mai spaţial, la viaţa economică – comerţ, servicii, agricultură şi profesii diferite – a acelui „atunci”. Preferinţa, premeditată de altfel, pentru comparatismul critic se continuă şi în această secţiune, culminînd cu acele pagini finale, prin care ne reîntîlnim cu acel „Iarmaroc” interbelic, bogat şi în autenticul locului, dar şi în SF de „Disneyland”. De admirat şi aici, ca peste tot, de altfel, uriaşa bogăţie de date de oameni, evenimente şi „întîmplări”, toate fiind amintite cu concizie de „Larousse” şi lirism humuleştean. Prin aceasta, ne reîntîlnim, nu numai cu un Roman, ci şi cu un romaşcan de odinioară, amîndoi cuprinşi de „oful” filosofic al unui François Villon: „Dar unde sînt zăpezile de an?”
Alături de aspectul critico-evocativ al lucrării, se mai poate vorbi şi despre un criteriu de etică cetăţenească, de care autorul ţine seama în mod permanent. Astfel, el ne redă un Roman interbelic dominat de comportamentul civilizat al cetăţenilor, de relaţii interumane pline de respect reciproc şi de coexistenţă înţeleaptă şi tradiţională a tuturor claselor şi păturilor sociale. Un acelaşi sentiment de omenie şi întrajutorare, de corectitudine şi cinste în afaceri găsim şi între toate etniile oraşului.
Volumul cuprinde pe parcursul lui, de la o pagină la alta, şi numeroase reproduceri foto, ca imagini de acum, sau de altădată, ale urbei. O valoare fără pereche au acelea ce redau construcţii de seamă, care astăzi nu mai sînt: Primăria veche, Casa Pruncu, Hotelul Central, Complexul „Cobzaru”, Tribunalul vechi, sau, de repetate ori, strada „Ștefan cel Mare”.
Ducînd mai departe, mai mult evocator şi mai puţin epic, „Oraşul patriarhal” al lui Cezar Petrescu, sau „Oraşul cu salcîmi” al lui Mihail Sebastian, „Romanul de altădată”, scris de Victor Lozinschi, ne oferă imaginea unei aşezări prospere, care nu a fost nici metropolă, dar nici de periferie, o aşezare „atlantidică”, pe care istoria ultimelor decenii, ca şi prezentul grăbit, au transformat-o în lumea amintirii. Călătoria prin „acel” Roman a devenit doar o nostalgică vizionare de „diapozitive”, comentate sentimental, dar şi etic, de un fericit „supravieţuitor” al lui „atunci”. Imaginea unui oraş care, din cauza lui „fugit irreparabile tempus”, devine, tot mai repede, dintr-un „Roman-Muşat”, un „Roman-Romantic”.
de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna iulie 2002
Comentarii