Roman, Neamț
Căutare site

Prejudiciu de 100.000 de euro în cazul mașinilor incendiate în Piatra Neamț. O femeie a fost arestată

Prejudiciu de 100.000 de euro în cazul mașinilor incendiate în Piatra Neamț. O femeie a fost arestată

O femeie a fost arestată preventiv miercuri, 6 mai, în cazul mașinilor incendiate la începutul acestei săptămâni în Piatra Neamț.

Conform anchetatorilor, la data de 6 mai, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană de sex feminin, care a dobândit astfel calitatea de inculpată, sub aspectul săvârşirii a două infracțiuni de distrugere, faptă prevăzută de articolul 253, alineat 4 Cod penal, cu aplicarea articolului 38, alineat 2 Cod penal.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ arată că, în baza mijloacelor de probă administrate, procurorul a reţinut, în esenţă, faptul că, la data de 5 mai, în jurul orei 03:48, în timp ce se afla în parcarea din fața blocului A6 de pe bulevardul Traian din municipiul Piatra Neamț, femeia în cauză a distrus prin incendiere două autoturisme, mărcile Mercedes Benz și Toyota, folosindu-se de o brichetă și de materiale textile îmbibate cu substanțe inflamabile, provocând prejudicii estimate la valorile de 50.000 euro, respectiv 48.000 euro.

„La data de 6 mai, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei pentru o perioadă de 30 de zile, aceasta fiind admisă. Cercetările se desfășoară în continuare sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de vinovăţie”, mai arată comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ.

Reamintim că marți dimineață, 5 mai, în jurul orei 5:00, prin apel la 112 a fost sesizat faptul că arde un autoturism aflat în parcarea unui bloc de locuințe de pe bulevardul Traian, din municipiul Piatra Neamț, conform informațiilor furnizate de ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț și IPJ Neamț.

„La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la două autoturisme, existând posibilitatea propagării la alt autoturism parcat în imediata apropiere. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Nu au fost victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiunea intenționată”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, incendiul s-a manifestat asupra unui autoturism aparținând unui bărbat de 49 ani. În urma materialului probatoriu administrat în cauză, la data de 5 mai, față de o femeie de 45 de ani a fost dispusă măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, iar la data de 6 mai instanța de judecată a dispus arestarea preventive a acesteia.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.