Prima paginăNeamt

Prefectura, de la atragerea fondurilor europene la combaterea evaziunii fiscale

Dimensiune text

Realizarea obiectivelor din Programul de Guvernare va face obiectul unor analize periodice în cadrul Colegiului prefectural și la întâlnirile prefectului cu reprezentanții instituțiilor deconcentrate.

 

 

Prefectul județului a convocat în ședință membrii Colegiului Prefectural. În cadrul reuniuni s-a dezbătut Planul de măsuri pentru realizarea la nivelul județului a obiectivelor din Programul de Guvernare 2013 – 2016 și a fost prezentată o situație statistică privind absorbția fondurilor post aderare la nivelul județului Neamț. La finalul ședinței, prefectul George Lazăr a prezentat proiectul de ordin privind constituirea unor comisii mixte de verificare. Realizarea obiectivelor din Programul de Guvernare va face obiectul unor analize periodice, atât în cadrul Colegiului prefectural, cât și în cadrul unor întâlniri ale prefectului cu fiecare dintre reprezentanții instituțiilor deconcentrate.

Va fi introdusă practica unor ședințe de lucru, în care să fie analizată realizarea obiectivelor specifice serviciului public deconcentrat, decurgând din Programul de Guvernare și îndeplinirea atribuțiilor ce revin din actele normative care reglementează activitatea proprie. Analizele trebuie să se finalizeze în măsuri concrete de îmbunătățire a activității fiecăruia, precum și în formularea unor eventuale propuneri, ce ar putea fi transmise autorităților centrale sau județene.
De asemenea, întâlnirile în Colegiu trebuie să aibă o finalitate, prin aprobarea unor hotărâri, care să contribuie la atingerea scopului acestor structuri, respectiv armonizarea activității serviciilor publice deconcentrate și implementarea politicilor, strategiilor și planurilor de acțiune ale Guvernului, la nivelul județului. Instituția Prefectului va relua elaborarea unui buletin informativ, în format electronic, care va fi comunicat atât instituțiilor deconcentrate, cât și autorităților locale, în structura acestuia regăsindu-se oportunități de finanțare din fonduri europene.
Prefectul a atras atenția reprezentanților Gărzii Financiare Neamț și ai Direcției Generale a Finanțelor Neamț, cu privire la necesitatea formării unor comisii mixte de control în județ, în vederea reducerii evaziunii fiscale.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • dutu 9 ani

    Dle Prefect poate trageti un semnal de alarma cu privire la evaziunea fiscala produsa de SC Milciuches SRL Botesti, societate protejata de toti factorii de raspundere:Primaria Botesti, Garda financiara, Apele Romane, Parchet Roman prin cei doi procurori( se stiu ei care).De mai bine de 2 ani aceasta societate desfasoara activitai neautorizate si nimeni nu ia nici o masura.Stiti cumva de ce domnule fost prefect actualmente comisar la GF?