George Lazăr a transmis către Guvern şi către Senatul României un document în care motivează de ce TVA la apă ar trebui micşorată sau chiar anulată.
Preţul la apă şi nivelul de trai tot mai scăzut al nemţenilor l-au determinat pe prefectul judeţului Neamţ să-i scrie primului-ministru al României, precum şi preşedintelui Senatului, pentru a le propune o modificare a preţului la apă în toată ţara. Documentele trimise către cele mai importante instituţii ale statului sunt rezultatul unei activităţi a Prefecturii Neamţ, care a fost iniţiată în urmă cu mai multe săptămâni, atunci când prefectul George Lazăr s-a întâlnit cu cetăţeni din tot judeţul pentru a discuta despre relaţia dintre consumatori şi ApaServ.
Toate nemulţumirile, problemele şi propunerile nemţenilor s-au concretizat în proiecte pentru parlamentarii nemţeni, dar şi în adrese oficiale către Guvernul României şi Senat.
„În bugetul unei familii medii, costurile serviciului de apă-canal au o pondere însemnată, dacă luăm în considerare că se cheltuie în medie 49,19 lei/lună, iar venitul mediu lunar este de 861,4 lei/persoană. În judeţul nostru, lucrurile sunt mai dramatice, costurile pentru serviciul respectiv fiind mai ridicate, în timp ce majoritatea cetăţenilor noştri au venituri modeste, din agricultură sau pensii. Acestor argumente, de ordin economic şi statistic, li se adaugă faptul că apa constituie un element fundamental al mediului natural, esenţial vieţii. Nimic din ceea ce este viu – plante, animale, oameni – nu poate trăi fără apă. Corpul uman conţine apă în proporţie de două treimi şi are nevoie, zilnic, de 2,5 litri de apă pentru a supravieţui. Nu în ultimul rând, apa este importantă pentru asigurarea igienei, consumul de apă fiind un indicator al nivelului de civilizaţie, având implicaţii majore în asigurarea stării de sănătate a cetăţenilor. Din aceste considerente, vă adresăm rugămintea, domnule Prim Minstru, de a dispune o analiză privind reducerea TVA la apă, chiar luând în calcul varianta TVA – 0, considerând apa aliment indispensabil vieţii”, se arată în documentele pe care prefectul George Lazăr le-a transmis primului ministru Victor Ponta şi preşedintelui Senatului, Crin Antonescu.
În acelaşi timp, de la Prefectura Neamţ au fost transmise concluziile discuţiilor cu cetăţenii şi către parlamentarii nemţeni şi au fost supuse atenţiei două aspecte distincte: apa potabilă să fie considerată aliment indispensabil şi să fie scutită de TVA, iar pentru contorizarea individuală a consumului să fie prevăzut acordul a 50% plus 1 dintre proprietari, şi nu acordul unanim. Principalul motiv al modificării legislative este dat de plecarea în străinătate a multor proprietari.
În judeţul Neamţ, tariful pentru un metru cub de apă este de 3,56 lei, fără TVA, iar tariful pentru un metru cub de apă uzată este de 3,04 lei, fără TVA.
Comentarii
cum sa fie asta pretul apei la Roman , cand noi platim cam 9 lei pe metrul cub?A se vedea listele de la sociatia 53!
Alina, reciteşte articolul. Este preţul FĂRĂ TVA !
Din câte știu,înainte de 89, nu exista-TVA…era un impozit pe circulația mărfurilor,care nu afecta orice produs,serviciu și era f. mic.
Succes Dlui Prefect…puțin probabil să se rezolve,mai ales acum când statul caută bani și în piatră seacă…dar, ne-ar putea ajuta-să plătim numai ce consumăm-fără pierderile de pe rețea, pe care tot noi le mai plătim o dată,fiind incluse în prețul de cost.
La ce riscuri se supune un preot care critica deciziile consiliului eparhial aprobate de catre episcop,aceleasi consecinte poate sa le aiba si criticile prefectului la deciziile guvernului pe care il reprezinta in teritoriu.Domnule Lazar,te mai vezi prefect daca PNL este exclus de la guvernare pana la noile alegeri?
Deja sunt stiri la televizor ca se impoziteaza conducta de apa. Demersurile sunt facute de fatada. La anul e campanie electorala si se stie ca se minte ca sa creeze o imagine buna partidului.
De unde 3 lei metru cub de apa fratilor….? Eu platesc in jur de 8 lei pe m3…..Si 80 -100 lei lunar ii dau pentru apa consumata de 4 persoane….Daca la asociatia mea ar fi 3 lei sau 4 cu tot cu tva as ajunge la jumatate din cheltuieli la intretinere….Asta chiar nu o inteleg…#lei m3 de apa in judetul Neamt…Sa-mi explice si mie cineva ca eu nu inteleg !!!!
Populism ieftin. Din doua, una: ori Lazar nu intelege nimic din ce se intimpla in jurul lui, ori ne crede prosti si mai „baga” un fonfleu , ca doar vin alegerile… Daca ar renunta la TVA aplicat pretului apei, orice Guvern s-ar „sinucide” d.p.d.v. fiscal.
Asa mai degraba ne „sinucide” pe noi, populatia. Baga taxe cu duiumu’. Mai nou s-au desteptat si si-au dat seama ca prin cresterea salariului minim pe economie, vor aduce mai multi bani la buget, decat vor da. Domnul Lazar joaca un rol bine stabilit, ca orice politician de altfel. Tu propui sa creasca TVA-ul la apa? poate asa iesim din criza…
Cresterea salariului minim are, prin implicatiile impozitarii, un impact nesemnificativ la cresterea incasarilor bugetare. Eu nu sustin cresterea TVA la pretul apei; ai inteles gresit ! Cresterile de incasari la Buget au alte mecanisme ( vezi reducerea cheltuielilor , diminuarea evaziunii, etc)
Cresterea salariului minim la privat = mai multi someri.