HomeNeamt

Porți deschise la pompieri

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț organizează o serie de activități menite să marcheze Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, sărbătorită pe data de 13 octombrie.

 

 

În acest an, cu prilejul Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, UNISDR (The United Nations Office for Disaster Risk Reduction – Biroul Națiunilor Unite pentru Reducerea Riscului Dezastrelor) a inițiat proiectul „Women and Girls: The in/Visible Force of Resilience” (Femei și fete: O forță de rezistență vizibilă/invizibilă), prin intermediul căruia se dorește evidențierea rolului femeilor și tinerelor în cadrul procesului de gestionare sau restaurare a climatului de siguranță înainte, în timpul și după producerea dezastrelor, respectiv adaptarea comunității în fața stihiilor naturii sau schimbărilor climatice.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț va organiza o serie de activități cu caracter public, menite să sensibilizeze opinia publică asupra riscului pe care îl presupune producerea unor dezastre. În ziua de 12 octombrie, în fiecare detașament de pompieri din județ va fi organizată Ziua Porților Deschise, activitate la care pot participa copii, elevi, dar și adulți care vor să cunoască tehnica specifică aflată în dotarea inspectoratului pentru gestionarea diverselor tipuri de situații de urgență.
Cu această ocazie vor fi prezentate exerciții demonstrative cu tehnica din dotare, dar și modul de comportare în cazul producerii unor dezastre.

Comentarii

WORDPRESS: 0