ISU Neamţ a prezentat raportul de activitate. La peste 9.000 de evenimente a fost nevoie de intervenţia pompierilor, în 2014. Coşul de fum necurăţat sau defect rămâne principala cauză a producerii incendiilor.
În cadrul unei şedinţe festive, la care au participat reprezentanţii autorităţilor judeţene, membrii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” (ISU) Neamţ au prezentat bilanţul de activitate pentru anul 2014. Pentru pompierii militari, anul 2014 s-a dovedit a fi unul destul de dificil, nu numai din cauza numărului de intervenţii, ci şi din cauză că situaţiile au fost complexe. Au fost monitorizate 203 situaţii de urgenţă – 86 ca urmare a declanşării riscurilor naturale, 93 ca urmare a declanşării riscurilor tehnologice, 24 ca urmare a declanşării riscurilor biologice -, precum şi cele 2.725 de transporturi de deşeuri periculoase şi nepericuloase ce au avut ca punct de plecare sau au tranzitat judeţul Neamţ.
În anul 2014, ISU Neamţ şi serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au fost alertate la 9.243 de evenimente, din care: 473 pentru stingerea incendiilor (5,11%), 115 pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată (1,24%), 104 pentru asistenţa persoanelor (1,13%), 90 pentru cercetarea terenului, asanarea şi distrugerea muniţiilor neexplodate (0,97%), 189 pentru asigurarea sau supravegherea zonelor de producere probabilă a situaţiilor de urgenţă (2,05%), 14 pentru protecţia mediului (0,15%), 20 pentru salvări de animale (0,22%), 157 pentru protecţia comunităţilor (1,70%), 256 alte situaţii de urgenţă (2,77%) şi 7.254 pentru cazuri de urgenţă asistate de echipajele Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare – SMURD (78,48%). Au fost înregistrate anul trecut şi 134 de alarme false.
Incendii mai multe şi cu pagube mai mari
Numărul intervenţiilor pentru stingerea incendiilor a crescut cu 5,11%, de la 450 în 2013, la 473 în 2014. În urma incendiilor, opt persoane au decedat, zece persoane au fost rănite şi 17 persoane au fost salvate, comparativ cu anul 2013, când au decedat cinci persoane, 11 au fost rănite şi patru au fost salvate. Pagubele produse în urma incendiilor au fost estimate la 6.972.270 de lei, iar valoarea bunurilor salvate a fost estimată la 44.897.275 de lei. Ponderea pierderilor materiale produse în urma incendiilor din totalul valorii bunurilor protejate este de 15,53%.
Intervenţiile pentru stingerea incendiilor au avut loc în 82 de localităţi ale judeţului Neamţ, în două localităţi ale judeţului Iaşi şi într-o localitate a judeţului Bacău.
Din totalul incendiilor, 382 au izbucnit la proprietăţi individuale, 65 la domeniul privat român, 18 la domeniul public al statului, trei la domeniul privat al statului, patru la domeniul privat mixt şi unul la domeniul privat străin.
În topul cauzelor de producere a incendiilor, pe primele trei locuri se clasează: coşul sau burlanul de fum defect ori necurăţat (21,24%), instalaţiile electrice defecte (16,53%) şi acţiunea intenţionată (12,45%).
Nemţenii au găsit sute de elemente de muniţie
Echipa de asanare pirotehnică a executat, în perioada supusă evaluării, 90 de misiuni de cercetare, identificare, transport şi distrugere a muniţiilor rămase neexplodate din timpul războiului, fiind înlăturat pericolul reprezentat de: 48 proiectile de artilerie de diferite calibre, 53 lovituri de aruncător de diferite calibre, o mină antipersonal, o bombă de aviaţie de 110 kilograme, 20 grenade de mână de diverse tipuri, 313 cartuşe de diferite calibre şi componente de armament şi muniţii.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol