Roman, Neamț
Căutare site

Pompierii deschid porţile pentru copii

În perioada 7 – 11 aprilie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ va desfăşura, în cadrul programului „Școala astfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, prezentarea specificului activităţilor unităţii, la sediile Detaşamentelor de Pompieri Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ.

Elevilor le vor fi prezentate autospecialele de stins incendii, autospecialele de descarcerare, ambulanţele SMURD, iar echipajele ce le încadrează vor prezenta exerciţii demonstrative, elevii având posibilitatea să folosească unele accesorii. La Detaşamentul de Pompieri Roman se vor prezenta exerciţii demonstrative cu ajutorul câinelui de căutare-salvare. De asemenea, vor fi prezentate filme de informare şi prevenire folosite în derularea campaniilor „Vreau să fiu voluntar”, „RISC – Siguranţa nu este un joc de noroc”, „Detectorul de fum de tip autonom vă poate salva viaţa”.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.