Legea tichetelor de vacanţă, adoptată luna trecută, a stârnit deja nemulţumiri. Aceste tichete de vacanţă se vor acorda angajaţilor care au încheiat un contract individual de muncă cu un angajator instituţie publică. Cum sunt şi categorii de bugetari care nu au contracte individuale şi alte forme de colaborare, au apărut şi sesizările.
„Este un tratament discriminatoriu aplicat funcţionarilor publici cu statut special care sunt încadraţi în instituţii publice şi care nu au contracte individuale de muncă, ci au raporturi de serviciu. Din această cauză, nici noi, nici jandarmii şi nici pompierii nu vom primi tichete de vacanţă. Noi am făcut deja demersuri, iar preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) a trimis scrisori atât către prim-ministrul Victor Ponta, cât şi către vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, pentru a aduce la cunoştinţă această omitere. Vom continua să luptăm pentru drepturile noastre. Tot ni se vorbeşte că este bine ca să se stabilească un cadru unitar aplicabil tuturor angajaţilor, dar acest lucru este contrazis de fapte”, a afirmat Ioan Cănărău, vicepreşedintele SNAP şi liderul SNAP Neamţ.
Conform legii, angajatorii vor putea acorda salariaţilor vouchere pentru petrecerea concediului în ţară, în limita a şase salarii medii pe economie. Și reprezentanţii companiilor private pot opta pentru tichete de vacanţă, deoarece angajatorul va plăti impozit mai mic. Dacă prima de vacanţă se impozita cu 83% din suma brută, în cazul voucherelor de vacanţă, impozitul este de 16%, fiind achitat fie de angajator, fie de salariat, asemenea tichetelor de masă.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol