Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, împreună cu reprezentanții Biroului Criminalistic Roman, au desfășurat marți, 28 martie, o activitate preventivă, în cadrul săptămânii „Școala altfel”, la Școala Gimnazială Tămășeni, informează IPJ Neamț. La activitatea desfășurată de polițiști au participat aproximativ 160 de elevi, din clasele I – VIII, temele abordate de polițiști fiind cele de rutieră și cele legate de un comportament ce are le bază prietenia între copii, atât la școală, cât și în timpul liber.
„Totodată, polițiștii criminaliști le-au vorbit copiilor despre munca pe care o desfășoară zi de zi, despre urmele pe care fiecare gest al nostru le lasă asupra celor din jur și despre cum pot deveni polițiști criminaliști. Le mulțumim copiilor pentru implicarea activă în activitățile desfășurate de polițiști!”, a transmis subinspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Foto: IPJ Neamț
Comentarii