Prima paginăActualitate

Peste 3.000 de furturi din rețeaua E.ON

Dimensiune text

În primele şase luni ale acestui an au fost identificate aproximativ 3.100 de cazuri de consumuri frauduloase, dintre care aproximativ 700 în domeniul gazelor naturale, iar 2.382 în domeniul energiei electrice, prejudiciul total aferent fiind estimat la peste opt milioane de lei, susţin reprezentanţii E.ON Distribuţie România. Cantităţile sustrase astfel, de circa 25 GWh, ar fi fost suficiente pentru a asigura funcţionarea timp de aproape patru ani a celui mai mare spital de urgenţe din Moldova, se arată într-un comunicat al companiei.

„Anul trecut, sustragerile au generat companiei un prejudiciu de 22,5 milioane de lei, numărul cazurilor identificate fiind de 6.000, iar cantitatea sustrasă a fost de 57 GWh. Subliniem faptul că aceste intervenţii asupra echipamentelor de măsură a consumului de gaz sau energie electrică, în scopul înregistrării unui consum mai mic, reprezintă furt calificat, infracţiune prevăzută şi sancţionată ca atare de Codul Penal. Tocmai de aceea, colaborăm strâns cu instituţiile statului, pentru identificarea acestor situaţii. Este atât în interesul consumatorilor oneşti, cât şi al companiei, ca orice consum fraudulos să fie descoperit, dovedit şi pedepsit, conform legilor în vigoare. Recomandăm consumatorilor să nu accepte «ofertele» venite din partea anumitor persoane şi să nu permită accesul acestora la instalaţiile de gaze naturale sau energie electrică în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite să împiedice înregistrarea cantităţilor reale de gaze naturale sau energie electrică consumate. Totodată, facem apel la spiritul civic al cetăţenilor pentru a sesiza organele de cercetare penală sau compania noastră în cazul în care au cunoştinţă de existenţa unor intervenţii neautorizate, ce pot duce atât la pagube materiale cât şi la pierderi de vieţi omeneşti”, se precizează în comunicatul E.ON România.

Conform specialiştilor, prin modificarea unor componente din instalaţiile de gaze naturale sau energie ori prin realizarea de improvizaţii, se expun pericolelor de incendii, explozii sau electrocutări atât persoanele care comit asemenea fapte, cât şi cele care se află în vecinătate. Totodată, consumatorii sunt afectaţi direct, prin întreruperea alimentării cu gaze naturale sau energie electrică.



COMENTARII

WORDPRESS: 0