Peste 200 de polițiști și jandarmi în stradă, în acest sfârșit de săptămână

HomeActualitate

Peste 200 de polițiști și jandarmi în stradă, în acest sfârșit de săptămână

Pentru ca evenimentele anunțate în spațiul public pentru acest sfârșit de săptămână să se desfășoare în condiții de siguranță pentru participanți, peste 200 de polițiști și jandarmi vor fi prezenți în teren, zilnic, pe raza întregului județ, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, informează IPJ Neamț.

La trecerea dintre ani, polițiștii și jandarmii nemțeni vor veghea la siguranța cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestările cultural-artistice, prilejuite de datinile și obiceiurile de iarnă, Festivalul de Datini și Obiceiuri de Anul Nou, în localitățile Tîrgu Neamț, Pipirig, Bălțătești, Borca, Farcașa, dar și de trecerea în Noul An, Revelion 2023, în Piatra Neamț, Roman, Tîrgu Neamț și Bicaz.

„Pentru siguranța cetățenilor prezenți la evenimentele publice, jandarmii nemțeni, cu sprijinul colegilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și împreună cu efectivele structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, vor avea în vedere prevenirea și descurajarea unor acţiuni menite să tulbure ordinea şi liniştea publică, a oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială”, precizează reprezentanții IPJ Neamț.

Pentru prevenirea apariției unor situații conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniștea publică, polițiștii recomandă participanților la evenimentele publice: să manifeste răbdare și înțelegere față de măsurile adoptate de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, în zona de desfășurare a evenimentelor; să evite implicarea în conflicte de orice natură și să se delimiteze de anumite persoane sau grupuri care manifestă un comportament antisocial; să acorde o atenție deosebită bunurilor și obiectelor personale, iar în cazul în care sunt însoțiți de copii să-i supravegheze cu atenție, cu precădere în zonele aglomerate unde se pot rătăci cu ușurință; să manifeste înțelegere și să respecte indicațiile cu privire la traseele de deplasare, rutele ocolitoare, având în vedere că vor exista interdicții/ restricții de circulație pe străzile din zona de acces spre locul de desfășurare a evenimentelor.

Recomandările polițiștilor rutieri

Evitați efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, pot fi extrem de periculoase. Conduceți fără bruscarea comenzilor vehiculelor și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

Circulați cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Dacă vă deplasaţi cu maşina în zone în care se organizează manifestări publice, respectaţi indicaţiile poliţiştilor rutieri, lăsaţi vehiculele în parcări sau, pe timpul nopţii, în zone iluminate. Nu păstraţi în autoturisme, la vedere, bunuri de valoare. Pietonilor li se recomandă să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare și să evite deplasarea pe partea carosabilă.

Evitați consumul de băuturi alcoolice sau substanțe interzise și adoptați o conduită prudentă în trafic. În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte ilicite, apelaţi la cel mai apropiat echipaj de poliție sau jandarmerie ori sunaţi la 112.

 

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0