Roman, Neamț
Căutare site

Persoanele cu handicap vor primi mai mulți bani

De la 1 iulie, a crescut valoarea indemnizaţiei de însoţitor pentru persoanele cu handicap vizual, a salariului asistentului personal al persoanei cu handicap grav, precum şi a indemnizaţiei de însoţitor pentru persoana cu handicap grav. 

Creşterea salariului minim pe economie de la 1 iulie a condus şi la o creştere a sumelor alocate persoanelor cu dizabilităţi. Astfel, ca urmare a majorării retribuţiei minime de la 975 de lei la 1.050 de lei, indemnizaţia de însoţitor pentru persoanele cu handicap vizual, salariul asistentului personal al persoanei cu handicap grav, precum şi indemnizaţia de însoţitor pentru persoana cu handicap grav (sumă plătită direct beneficiarului) sunt, de la începutul lunii iulie, în cuantum de 777 de lei, faţă de 724 de lei, cât au fost în primul semestru al acestui an.

„De aceste majorări vor beneficia peste 2.300 de persoane cu handicap grav din judeţul Neamţ. Pentru celelalte persoane încadrate în diverse grade de handicap, cuantumul indemnizaţiilor şi al bugetelor complementare nu se modifică”, a declarat Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ.

Conform legii, persoanele încadrate în grad de handicap beneficiază de următoarele drepturi băneşti: indemnizaţie lunară, indiferent de venituri, de 234 de lei pentru adultul cu handicap grav şi 193 de lei pentru handicap accentuat; buget complementar lunar, indiferent de venituri, de 106 lei pentru handicap grav, 79 de lei pentru handicap accentuat şi 39 de lei pentru handicap mediu şi indemnizaţie de însoţitor pentru persoanele cu handicap vizual, care este în cuantum de 777 de lei.

„Toate aceste drepturi sunt acordate de DGASPC Neamţ, în conformitate cu prevederile Legii 448/2006 republicată, pentru toate persoanele încadrate în grad de handicap, indiferent dacă fac parte sau nu dintr-o organizaţie neguvernamentală. Condiţionarea acordării acestor sume de către ONG-uri este ilegală”, a precizat Magda Vasilache.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. neicanimeni

    o adevarata pomana la asa salarii si indemnizatii sa ia statul in grija toate persoanele cu dizabilitati,dar se perpetueaza practica comunista cand aceste persoane erau marginalizate si concentrate in centre speciale in vederea exterminarii lente prin alimentatie si conditii,diferenta nu este asa de mare intrucat un asistent personal cu acest salar mizer daca are si o familie cu unul sau doi copii pe langa persoana cu handicap nu se pot intretine decat intrand in banii persoanei cu handicap pentru acoperirea la minim a tuturor cheltuielilor,este jenant dar asta e ce putem face?

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.