Roman, Neamț
Căutare site

Pericol pe mirişti

Incendierea voluntară a miriștilor obligă beneficiarul de subvenție să returneze banii.

Luni seară, la ora 21.26, patru subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman au acţionat, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, pentru stingerea unui incendiu de mirişte, în satul Briţcani, comuna Dulceşti. Militarii au stins incendiul, după operaţiuni ce au durat o oră şi jumătate, folosind materiale de primă intervenţie, cu sprijinul pompierilor voluntari de la Dulceşti. Au ars aproximativ patru hectare de mirişte. O oră mai târziu, şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman au acţionat pentru stingerea unui incendiu de mirişte, în satul Bogzeşti, comuna Secuieni. Militarii au fost nevoiţi să lase cele două autospeciale la doi kilometri de locul incendiului, din cauza imposibilitaţii accesului, şi să folosească numai materialele de primă intervenţie. Operaţiunile de stingere au durat două ore şi jumătate. Au ars aproximativ zece hectare de mirişte. În ambele cazuri a fost vorba despre acţiune intenţionată, cel mai probabil sătenii dorind să cureţe miriştile prin ardere, dar focul a scăpat de sub control. Precizăm că normele de acordare a subvenției pentru terenurile agricole prevăd returnarea banilor primiți de beneficiar în cazul în care se constată că incendierea miriștilor a fost voluntară.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.