Percheziții ale polițiștilor din Neamț, într-un dosar de acces ilegal la sisteme informatice și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase

HomeNeamt

Percheziții ale polițiștilor din Neamț, într-un dosar de acces ilegal la sisteme informatice și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase

Luni, 12 februarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în județele Cluj și Satu Mare, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Conform IPJ Neamț, din cercetări a reieșit că, în perioada iunie 2023 și până în prezent, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Maramureș, ar fi dezvoltat un mod de operare de fraudare a sistemelor bancare, prin care ar fi reușit accesarea ilegală a conturilor bancare ale unor persoane ce dețineau conturi de telefonie mobilă, pe care le-ar fi accesat fără drept, redirecționând apelurile telefonice către numere de telefon aflate sub controlul său.

Totodată, tânărul în cauză ar fi transferat banii din conturile bancare ale persoanelor vătămate, în conturile unor complici, după care ar fi achiziționat criptomonede pe care le-ar fi valorificat în portofele virtuale, produsul final fiind transferat în alte conturi bancare.

În urma perchezițiilor au fost identificate mai multe dispozitive electronice (telefoane mobile, calculatoare, modemuri, routere de internet), cartele SIM, mai multe carduri bancare și documente care atestă operațiuni financiare și alte mijloace de probă cu privire la activitatea infracțională a suspecților.

„Tânărul de 23 de ani și alte trei persoane, cu vârste de 33, 36 și 42 de ani, din județele Satu Mare și Sălaj au fost conduse la sediul unității de poliție, pentru audiere, iar în urma materialului probatoriu administrat acestea au fost reținute pentru 24 de ore, fiind cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și complicitate la aceste infracțiuni”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcțiile de Operațiuni Speciale, Analiză a Informațiilor și Combatere a Criminalității Organizate din Poliția Română. Activitatea a beneficiat de sprijinul și suportul operativ al polițiștilor din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Cluj, Sălaj și Satu Mare.

„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai arată reprezentanții IPJ Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0