HomeActualitateRoman

Pensiile şi corupţia, „obiective” la vot

Duminica de 2 noiembrie, în care fiecare romaşcan a avut puterea în mână, nu a fost foarte diferită de zilele obişnuite. Romaşcanii şi-au văzut de programul obişnuit al zilei. La prima oră, nu secţiile de votare au fost foarte pline, ci piaţa. Varza pentru murat şi ultimele legume ale sezonului au prezentat mai mult interes pentru majoritatea cetăţenilor decât exercitarea dreptului la vot. Cei mai mulţi au amânat votul pentru orele prânzului, când au ieşit de la biserică sau au pornit într-o plimbare prin oraş. Dacă săptămânile de campanie nu le-au fost suficiente pentru a se decide, romaşcanii au avut posibilitatea de a lua o hotărâre în ultima clipă, întrucât drumul spre secţiile de votare a fost împănat de afişe publicitare, din care zâmbeau, spate în spate, cei mai cunoscuţi dintre candidaţi. Singura diferenţă faţă de începutul campaniei electorale era reprezentată de o mustaţă sau o barbă, creaţie a vreunui romaşcan susţinător, probabil, al contracandidaţilor. Ca de obicei, primii la vot au fost pensionarii. Indiferent dacă e vorba de votul pentru preşedintele ţării ţării, pentru primar sau pentru Parlament, odată cu buletinul de vot, aceştia au pus în urnă şi dorinţa lor cea mai mare: pensii decente. Tinerii, însă, au alt obiectiv. „Am votat pentru prima dată, cu emoţie, pentru o ţară curată, fără corupţie”, a spus Diana Toma.

Comentarii

WORDPRESS: 0