160 de pelerini din comuna Trifeşti au vizitat Centrul Eparhial Roman, dar şi mănăstirile Tisa Silvestri, Ciolpani şi Runc, din judeţul Bacău.
Preoţii slujitori din Parohia Trifeşti, Protopopiatul Roman, au organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, un pelerinaj la mănăstirile din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în contextul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii. Sub deviza „Să ne cunoaştem spiritualitatea locală”, 160 de pelerini, însoţiţi de arhimandritul Andrei Ioniţă, ecleziarhul Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, s-au închinat la racla cu sfintele moaşte adăpostită de catedrală, au aflat istoricul acestei ctitorii şi au participat la sfânta liturghie, alături de preoţii slujitori din Parohia Trifeşti – Laurenţiu Segneanu şi Florin Aurel Ţuscanu.
Totodată, grupul de pelerini a vizitat cele mai importante clădiri ale complexului Centrului Eparhial: Casa „Episcop Vaniamin Costachi”, în care au putut admira obiecte bisericeşti de valoare, fabrica de lumânări „Sfânta Fotini”, unde sunt fabricate lumânările de cult ce deservesc nevoile liturgice ale bisericilor din eparhie, atelierul de croitorie „Cămaşa lui Hristos”, unde sunt confecţionate veşminte preoţeşti, brutăria „Betleem”, precum şi Fundaţia „Melchisedec Ştefănescu”.
„Printre obiectivele monahale vizitate s-au numărat mănăstirile Tisa Silvestri, Ciolpani şi Runc, din judeţul Bacău. Acest pelerinaj de o zi este o bună ocazie de a ne cunoaşte spiritualitatea eparhială şi de a ne hrăni duhovniceşte sufletele în perioada postului Adormirii Maicii Domnului”, a spus părintele Florin Aurel Ţuscanu.
Comentarii
nu mai merge grecia ,e bun si turul arhiepiscopiei banul sa iasa ,
comentariul de mai sus este scurt si la obiect in cateva cuvinte.Are dreptate.