Bîlciul anual de la Roman a mai îmbătrînit cu un an. Din tîrgul de altădată de la 6 august, cu meșteri populari, îmbrăcați în straie de sărbătoare, ce își așezau marfa pe drum sau pe garduri, cu comercianți ambulanți care-și vindeau produsele strigînd pe străzi, cu oameni care veneau cu noaptea-n cap cu căruța plină de copii, cu circari și fanfară, nu a mai rămas decît povestea.
Evenimentul anului, așteptat la fel ca Paștele și Crăciunul, a îmbrăcat haine în ton cu vremurile și cu mofturile oamenilor. Bîlciul zilelor noastre nu este decît un spațiu de distracții și comerț la un loc, în care vînzători de ocazie, și prea puțini cu tradiție, vin mai mult de nevoie, decît de plăcere. Doar comercianții veniți din Ardeal mai țin legătura cu trecutul, prin prelucrarea pieilor și blănurilor, lemnului și ceramicii sau prelucrarea ad-hoc a dulciurilor specifice zonelor pe care le reprezintă.
Mărfurile de pe tarabe sînt cele pe care le găsești și în magazine, doar că în bîlci prețurile se mai pot negocia.
Așa spun și maicile venite din județul Vaslui, care au umplut cîteva tarabe, de o parte și alta a străzii, cu obiecte bisericești, de la icoane la brățări, toate lucrate în mănăstirile Episcopiei Hușilor.
„Se simte că oamenii nu au bani, dar cine are de cumpărat, tot cumpără„, spune o maică.
Vînzarea acestor obiecte într-un astfel de loc, gălăgios și agitat, în fumul mititeilor care sfîrîie pe grătare și a oamenilor slobozi la gură după cîteva beri reci pe o căldură toropitoare, te face să te gîndești ori că Episcopia Hușilor are probleme financiare, ori că maicile vor să îmbine plăcutul cu utilul.
Comentarii