Începând de marți și până vineri după-amiază s-a desfășurat la București, în sălile Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, Congresul Societății Internaționale pentru Istoria Educației Fizice și a Sportului.
După două participări fructuoase la edițiile din 2017 și 2018, am revenit cu forțe proaspete, propunând un subiect de interes:
„Dopingul în fotbalul românesc. De la vitaminizare excesivă la utilizarea substanțelor psihoactive”. În cadrul prezentării am analizat modul în care practicile ilegale au oscilat de la un „dopaj nefericit” la „consum asumat” în perioada pre și post comunistă. Lucru alarmant este faptul că în ultimii 5 ani numărul de cazuri de dopaj la nivelul primei ligi de fotbal din România a crescut, iar, în multe dintre aceste situații, dopajul se face cu girul staff-ului medical al echipei.
O altă concluzie îngrijorătoare, rezultată în urma cercetării întreprinse, este legată de activitatea ANAD – Agenția Națională Anti-Doping. Testele făcute de această agenție după desfășurarea unei partide de fotbal pot identifica doar dacă jucătorul a folosit substanțe din lista celor interzise, nu și dacă s-au folosit metode interzise de WADA (precum cele folosite de jucătorii FCSB-ului în 2016 sau de jucătorii Astrei Giurgiu în 2020). Așadar, chiar dacă în legislația națională există menționată sintagma „metode interzise” – Legea nr.310/2021 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport – nu există tehnologia necesară de depistare a cazurilor ilegale, precum ozonoterapia. La finalul dezbaterilor mi-am luat angajamentul de a revizui legislația în vigoare și de a veni cu îmbunătățiri.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol