În ultimele zece zile am participat la o serie de evenimente dedicate cooperării internaționale.
O întrevedere amicală, înțesată de zâmbete sincere, frățești, a avut loc în sala de ședințe a comisiei de afaceri europene din Camera Deputaților, acolo unde reprezentanții celor două comisii cu atribuții directe în politica externă (Afaceri Europene și Politică Externă) din Camera Deputaților s-au întâlnit cu delegații comisiei de politică externă și integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova. Cu această ocazie s-a reafirmat sprijinul constant pe care România îl oferă celor din Republica Moldova în vederea menținerii unui traiect european.
La inițiativa Excelenței Sale, domnul Sadat Meidani, am participat la întâlnirea de rămas bun ce a avut loc la Ambasada Iranului din România. Cu acest prilej, ambasadorul Republicii Islamice Iran în România ne-a prezentat un scurt sumar al realizărilor din mandatul său și ne-a facilitat contactul cu doi dintre reprezentanții de seamă ai Parlamentului Iranian – domnii Ara Shaverdian și Geghard Mansourian – pentru a pune bazele unei cooperări parlamentare trainice. În cadrul întâlnirii am subliniat importanța relației istorice pe care România o are cu Republica Islamică Iran, ce trebuie menținută printr-un dialog intercultural continuu și întărită prin dezvoltarea colaborării dintre cele două grupuri de prietenie de la nivel parlamentar.
Valeria Baistrocchi, adjuncta șefului de misiune la Ambasada Italiei în România, a avut o idee excelentă: a invitat câțiva reprezentanți diplomatici și guvernamentali la o cină de socializare chiar la reședința sa din București. Am fost onorat să mă aflu printre aceștia, într-o atmosferă tipic italiană, cu muzică în surdină și preparate culinare alese. Înainte de a ciocni un pahar de prosecco cu gazdele noastre, le-am oferit un cadou reprezentativ, un marker cultural al identității noastre format din trinomul artă-literatură-vinicultură: un mic tablou realizat de un artist local (Luminita Patrateanu), una din cărțile scrise de mine și o sticlă de vin din regiunea istorică a Moldovei. O seară plăcută ce merită a fi repetată.






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol