Aparatele pentru colectarea taxei vor fi montate într-o lună.
Primăria municipiului Roman va semna, în câteva zile, contractul de furnizare a aparatelor pentru colectarea taxei de parcare. Vor fi achiziţionate 20 de astfel de aparate, care vor fi montate în centrul oraşului, pe bulevardul Roman Muşat, dar şi în spatele Casei de Cultură. Reprezentanţii Primăriei au anunţat încă de acum un an că vor să amenajeze parcările din centrul Romanului, după ce au constatat că parcările cu plată de la Piaţa Centrală sunt profitabile.
„Un aparat care ia banii şi eliberează automat chitanţa costă în jur de 2.000 de euro, inclusiv TVA. Noi vom achiziţiona 20 de aparate, apoi vom trece la amenajarea parcărilor. Pentru a le deosebi de celalate locuri de parcare, acestea vor fi marcate cu vopsea de culoare galbenă. Parcarea cu plată în centrul oraşului va deveni funcţională cel târziu în luna aprilie”, a afirmat Ovidiu Bojescu, city-managerul municipiului Roman.
După ce sistemul de taxare a parcărilor va deveni funcţional, cei care nu vor achita contravaloarea taxei pentru perioada în care ocupă un loc de parcare vor fi amendaţi.
Parcarea cu plată în Roman funcţionează, din luna august 2012, în Piaţa Centrală. Tariful de parcare este de un leu pe oră, iar suma minimă care trebuie introdusă în aparat este de 50 bani, plata aferentă unei staţionări de o jumătate de oră.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol