Roman, Neamț
Căutare site

Pacienții uită să mulțumească personalului Spitalului

În primul semestru al anului, la Spital au fost trei reclamaţii, dar nici o mulţumire.

În primele şase luni ale acestui an, trei salariaţi ai Spitalului Municipal de Urgenţă Roman au fost reclamaţi la conducerea unităţii sanitare. Reclamaţiile se referă la atitudinea angajaţilor, modul de a vorbi şi la timpul de aşteptare în Centrul de Primiri Urgenţe. În schimb, până acum, niciun pacient nu a transmis mulţumiri în mod oficial pentru modul în care a fost tratat la Spitalul Roman.

„Este o tristeţe a mea, ca medic care profesează din 1995. Nu ştiu de ce chiar toţi trebuie să subliniem lucrurile negative şi de ce nu avem tendinţa să schimbăm noi nişte lucruri, pentru că, totuşi, noi suntem oamenii care dăm sănătate. Nu cred că o echipă care lucrează pentru sănătatea unui pacient nu-şi doreşte ca pacientul să se simtă bine. Cred că este cea mai mare satisfacţie a noastră ca cineva, din când în când, să ne şi laude. Se şi lucrează, există şi suflet pus în ceea ce facem şi profesionalism, altfel am avea o rată a mortalităţii mai mare, mai multe insuccese. N-am învăţat la facultate să facem rău, să ne purtăm urât şi să facem lucrurile altfel decât ar trebui”, a afirmat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul general al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman. Din aceste considerente, la care se adaugă calitatea umană, sensibilitatea și educația în respectul față de specialiști, Ziarul de Roman aloca, de mai mulți ani, o pagină specializată dedicată profesioniștilor din sănătate, ca formă de apreciere și respect.

Comentarii 3

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Maya

    Multumirile se transmit fiti siguri, atunci cand sunt meritate. Iar altele, cele obisnuite, se transmit ,,in plic,,…altfel..nu functioneaza aparatele, stai si astepti mult si bine sau nu esti bagat in seama.

    1. ASIGURAT

      Bolnavii stiu ca nu doar cu „multumesc „este suficient!Multumesc insemna ceva mai mult:bani la internare,bani pentru medicamente ,pe care spitalul nu le are,iar farmacia de vis-a- vis e foarte solicitata.Ia priviti pe geam si vedeti cati bolnavi intra acolo!Credeti ca se uita vreun medic la tine daca nu platesti totul ,chiar daca ai bilet de trimitre de la medicul de familie?CE MAI SPUNETI CAND ESTI TRIMIS DE LA CABINETUL DIN SPITAL LA CABINETUL PARTICULAR,TI SE DA SI ADRESA SI ORARUL ,TOATE DETALIILE NUMAI SA TE DUCI SI PE ACOLO SA-TI MAI IA UN RAND DE BANI!!!!EU CONSIDER CA SPITALELE STATULUI ROMAN ,ASA CUM SUNT ELE,SUNT O FABRICA DE FACUT BANI PENTRU FOARTE MULTI MEDICI,IAR EI AR TREBUI SA SITE ACEASTA!!APRECIEZ MULT ,TOTUSI ,CA MESERIA DE MEDIC ESTE UNA FOARTE GREA,SOLICTANTA SI DE MARE AJUTOR TUTUROR!MUTUMESC MEDCINII SI CELOR CARE SUNT DEDICATI ACESTEIA!

      1. mia

        Dupa 12 ani de liceu si 11 ani de facultate si rezidentiat credeti ca medicii nu ar dori sa aiba aparatura si medicamentele ce sunt scrise in protocoale sau cu care au lucrat in centrele universitare???
        dar acestea sunt conditiile si ne adaptam cu totii daca vrem rezultate.
        sunt si DOCTORI DEDICATI care isi fac meseria pt oameni chiar daca de multe ori stau in voma ,materii fecale si sange,nemancati si poate cu gandul la propriul copil lasat acasa cu febra sau racit…..SUNT SI EI TOT OAMENI

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.